O echipă românească din Cluj-Napoca a câștigat finala competiției European Code League de anul acesta, la concurență cu zeci de echipe din țări precum Belgia, Croația, Germania sau Turcia, transmit reprezentanții organizatorilor. Echipa clujeană a prezentat dispozitivul CaeliBox, care utilizează senzori pentru a măsura diferiți parametri ai aerului. Profesorii dr. Corina Toma, Mihaela Giurgea și elevii lor au câștigat un voucher de 2.000 euro pentru echipamente tehnice și șansa de a-și prezenta proiectul la festivalul european Science on Stage, care va avea loc în martie 2022 la Praga, potrivit Actualdecluj.ro. La târgul educațional pentru profesori din domeniu STEM participă 450 de cadre didactice din peste 30 de țări.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

European Code League este o competiție care recompensează proiectele de programare inovatoare, create de echipe formate din elevi și profesori, organizată de rețeaua Science on Stage Europe, cu sprijinul SAP. În finala din acest an, juriul internațional a evaluat zeci de proiecte de programare prezentate de profesori ai disciplinelor STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) din toată Europa, iar proiectul propus de colectivul din România a fost cel care s-a remarcat. Echipa câștigătoare este formată din profesorii Corina Toma, Mihaela Giurgea și elevii lor de la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” din Cluj Napoca.

Cluj-Napoca se numără printre cele mai poluate orașe din țară. CaeliBox, proiectul câștigător propus de echipa românească, utilizează senzori pentru a măsura diferiți parametri ai aerului, cum ar fi concentrația de CO2, umiditatea, presiunea, temperatura, zgomotul și alte substanțe nocive din oraș și transferă datele în timp real către un server, astfel încât elevii să poată accesa și lucra cu aceste date în orice moment.

Analize Economedia

studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat

„Din cauza faptului că a cunoscut o dezvoltare bruscă în ultimii ani, frumosul nostru oraș se confruntă cu un nivel din ce în ce mai mare de poluare. Prin urmare, CaeliBox este un dispozitiv util atât pentru cercetare, cât și pentru combaterea acestui fenomen și pentru a face educația STEM mai atractivă pentru elevi, care au fost fericiți să combine programarea cu fizica și tehnologia”, explică dr. Corina Toma, care adaugă că s-a confruntat cu multe provocări în finalizarea proiectului.

„Science on Stage mi-a oferit oportunitatea de a găsi noi modalități de a-mi motiva elevii să învețe fizica folosind domeniul IT”, spune  Toma, care a devenit profesor după 10 ani de muncă ca fizician.