O navă care transportă cereale din Ucraina a eşuat pentru scurt timp în Canalul Suez 

Canal Suez Sursa foto: Pixabay

Un cargou care transportă cereale din Ucraina spre China a eşuat luni în Canalul Suez, unde autorităţile au reuşit ranfluarea sa, informează Reuters şi AFP.

‘M/V Glory a eşuat în timp ce se alătura unui convoi spre sud în apropiere de Alaqantarah. Remorcherele Autorităţii Canalului Suez încearcă în prezent ranfluarea sa’, a anunţat iniţial agentul maritim norvegian Leth pe Twitter. La scurt timp, acesta a transmis că nava a fost repusă pe linia de plutire.

Nava M/V Glory, care se îndrepta spre China, a suferit o defecțiune tehnică când se afla la 38 de kilometri de la trecerea prin canalul spre sud, înainte de a fi remorcată de patru remorchere către o zonă de reparații, a precizat Autoritatea Canalului Suez (SCA) într-un comunicat.

Potrivit Autorităţii sus-menţionate, acest incident era ‘puţin susceptibil să întârzie traficul’ prin canal.

Nava, sub pavilion al Insulelor Marshall, plecase din portul ucrainean Cernomorsk la 25 decembrie cu destinaţia China, cu o încărcătură de 65 de mii de tone de porumb, potrivit Centrului Comun de Coordonare (JCC) care supervizează exporturile de cereale din Ucraina.

JCC – care include reprezentanţi ai ONU, Turciei, Ucrainei şi Rusiei – precizează că nava primise autorizaţia să îşi continue deplasarea din Istanbul după o inspecţie efectuată la data de 3 ianuarie.

Canalul Suez este una din cele mai aglomerate căi maritime din lume şi ruta cea mai scurtă de transport între Europa şi Asia.

În 2021, o navă uriașă de containere, Ever Given, a rămas blocată de vânturile puternice într-o secțiune sudică a canalului, blocând traficul timp de șase zile.

 

Sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *