Turiştii care merg anul acesta la Mangalia şi în staţiunile arondate – Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp – plătesc anul acesta o taxă de 5 lei/zi de persoană, fondurile astfel obţinute urmând să fie utilizate pentru dezvoltare şi promovare, prin proiecte iniţiate de Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Există şi categorii exceptate, printre care pensionarii, veteranii de război și persoanele venite cu bilete de tratament.

Decizia a fost luată de Consiliul Local Mangalia la finalul anului trecut și a fost modificată la finalul lunii martie.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Taxa specială de 5 lei/zi/turist ar urma să fie utilizată în vederea dezvoltării infrastructurii turistice şi de întreţinere a destinaţiei turistice Mangalia şi pentru punerea în valoare a patrimoniului turistic din municipiul Mangalia şi staţiunile arondate.

Taxa specială de staţiune va fi încasată de hoteluri și trebuie vărsată lunar la bugetul local, până la data de 10 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc cazarea.

Asociația de Management al Destinației Turistice Mangalia are trei fondatori: Primăria Mangalia, Organizația Patronala Mangalia și Parc Aventura Paradis Land Neptun.