O treime dintre români vor să-şi cumpere o locuinţă (sondaj)

locuinta, casa, imobiliar Sursa foto: ING

O treime dintre participanţii la un sondaj realizat de Reveal Marketing Research declară că îşi doresc să-şi cumpere o locuinţă, iar cei mai mulţi dintre ei urmăresc achiziţia unei case, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

După o perioadă în care majoritatea tinerilor au petrecut mai mult de 90% din timp acasă, iar conceptul de Work From Home a devenit un deziderat, Reveal Marketing Research a derulat un studiu despre intenţia de achiziţie a unei locuinţe (casă sau apartament) în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani: plănuiesc să îşi achiziţioneze propria locuinţă?

România este ţara cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe dintre toate ţările Uniunii Europene. Potrivit Eurostat, peste 95% dintre români deţin propria lor locuinţă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Conform noului studiu realizat la nivel naţional de compania de cercetare de piaţă Reveal Marketing Research, 34% dintre respondenţi declară că îşi doresc să-şi cumpere o locuinţă. Procentul de respondenţi care vor să îşi cumpere o casă (33%) este dublu faţă de cei care declară că îşi doresc un apartament (15%) mai ales în rândul persoanelor de până în 45 de ani.

Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani, declară că intenţionează să îşi achiziţioneze anul acesta propria lor locuinţă, deşi 6 din 10 sunt de părere că piaţa imobiliară din România va creşte în anul 2021.

Studiul Reveal Marketing Research mai arată că 30% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani declară că intenţionează să îşi achiziţioneze o casă, în vreme ce 16% declară că ar opta pentru achiziţia unui apartament.

Dacă pentru respondenţii de peste 45 de ani sunt mai importante costurile de întreţinere (86%) şi comunitatea/vecinii (72%). Printre detaliile importante pe care tinerii le iau în considerare atunci când îşi doresc să devină proprietarii unei locuinţe se mai numără calitatea materialelor de zidărie folosită (86%), vechimea clădirii (84%) şi distanţa faţă de locul de muncă (72%).

Dacă analizăm categoria de persoane care au construit sau sunt în proces de construire a unei case, 5 din 10 declară că materialul de zidărie din care au construit/ construiesc casa este BCA-ul. Se întâmplă asta, cu precădere, în rândul celor cu vârsta cuprinsa între 18 şi 24 de ani (60%), dar şi în rândul categoriei 45-54 de ani (57%). 4 din 10 respondenţi aleg BCA-ul pentru că este modern/ inovator şi pentru ca este un material cunoscut, popular (31%).

30% dintre respondenţi aleg cărămida pentru faptul că este un material sigur, iar lemnul este ales de 8% dintre respondenţi. Acesta din urmă fiind perceput ca fiind un material sănătos şi cu tradiţie pe piaţă (23%).

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Metoda de colectare pentru proiect este CAWI (computer assisted web interview) – perioada de colectare 15 aprilie – 26 aprilie 2021, pe un eşantion reprezentativ naţional (urban şi rural), 820 interviuri (440 de interviuri cu persoane care au construit o casă în ultimii doi ani sau sunt în proces de construcţie a unei case).

Marja de eroare este de +/-3%. Nivelul de încredere este de 95%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: