O universitate din Cluj le propune consumatorilor să își facă cumpărăturile cu produse din serele și fermele sale. USAMV estimează vânzări de 30.000 de euro în câteva zile

usamv Cluj Sursa foto: USAMV

 

Carne de miel, lapte, telemea, brânză de burduf, produse de patiserie și mezeluri, legume, dar și răsaduri de plante și flori – sunt produsele pe care le scoate pe piață Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj, din producția de la fermele și serele proprii.  Universitatea a anunțat oferte noi în preajma sărbătorilor pascale și se așteaptă la un sezon bun: conducerea USAMV estimează vânzări de 30.000 de euro în această perioadă. De sezon, universitatea a scos la vânzare carne de miel, dintr-o rasă omologată chiar de USAMV.

“Mai multe produse de la fermele și stațiunile universității noastre vor intra în vânzare în magazinele proprii și sere, pentru prima dată în acest an, începând de luni, 19 aprilie 2021”, anunță reprezentanții universității. Printre aceste produse se numără carne de miel, pe bază de comandă, mușcate, stoloni de căpșun remontant în ghivece suspendate și alte specii de flori sau plante aromatice.
Astfel, la Sera Floricolă din campusul universității se vor pune în vânzare diverse flori și răsaduri, produse de specialiștii de la Facultatea de Horticultura. Clienții găsesc mușcate clasice – 8 lei/buc și diverse alte specii de Begonia, Alyssum, Portulaca, Lobelia, Crăițe, Busuioc, salvie ornamentală – pentru 2,5 lei/buc; tomatele românești și Inimă de bou – 2 lei/buc. La Stațiunea de Cercetare Horticolă din Cluj-Napoca vor intra la vânzare, tot din 19 aprilie, mușcate clasice, curgătoare și semicurgătoare, Lobelia, flori de piatră și floarea comoară în diverse variante de culori. Prețurile sunt situate între 8-20 lei, în funcție de mărimea plantelor, iar specialiștii SCH pot pregăti și jardiniere, la cerere. Se scot la vânzare și stolonii de căpșun remontant la ghivece, cu agățători la prețul de 20 lei/buc, un produs de mare succes în anii trecuți, potrivit USAMV. La stațiune se vând de la începutul săptămânii și diverse soiuri de răsaduri de legume, destinate plantării în sere și solarii.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

 

Sursa foto: USAMV

 

De asemenea, Ferma Cojocna, care lucrează tot sub umbrela USAMV, vine cu oferta de carne de miel, care se va comercializa pe baza înscrierilor. Carnea de miel se va vinde sub formă de carcase, cu greutatea cuprinsă între 10-20 kg, la prețul de 25 lei/kg. La magazinele universității se vor găsi spre vânzare ouă de diferite mărimi, tot de la Ferma Cojocna, precum și gama de lactate Bio (lapte, sana, iaurt, telemea, caș, brânză burduf), patiserii și mezeluri, legume proaspete, toate din producție proprie. Alte răsaduri de legume, destinate plantării direct în aer liber, vor intra la comercializare după Sărbătorile Pascale, la Sera Legumicolă din campus.

 

Sursa foto: USAMV Cluj

 

“În acest an am reușit să venim în întâmpinarea consumatorilor cu o gamă foarte variată de răsaduri, pomi și arbuști fructiferi, flori, precum și produse proaspete din ferme. Acestea este rezultatul muncii întregului colectiv angajat, alături de studenții noștri, care și-au realizat astfel lucrările practice în condiții reale de producție. Sperăm ca toți cei care doresc să sprijine activitatea stațiunilor noastre să aleagă să cumpere produse locale de o calitate superioară”, a declarat directorul general administrativ al USAMV Cluj-Napoca, Lucian Naș. Conducerea USAMV estimează vânzări de 30.000 de euro în această perioadă. “Avem la vânzare 250 de miei, din rasa Merinos de Cluj, pe care sperăm să îi vindem în această perioadă. Această rasă este omologată chiar de universitatea noastră și este valoroasă atât pentru lapte și lână, cât și pentru gustul deosebit al cărnii. Sperăm ca din vânzarea mieilor să obținem aproximativ 20.000 euro, iar din celelalte produse specifice acestei perioade să realizăm vânzări de încă 10.000 euro în săptămâna premergătoare sărbătorilor Pascale”, a menționat Naș pentru Economedia. Alături de perioada sărbătorilor de iarnă, sezonul pascal aduce cele mai bune vânzări pentru produsele universității.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: