Ofertă „agresivă” în piața telecom: Cablu și internet gratis 12 luni, apoi 11 euro pe lună

router internet Sursa foto: Pixabay

Vodafone România a demarat o campanie prin care propune clienților săi de abonamente pentru telefonie mobilă un pachet integrat de servicii de cablu TV și internet fix pentru 12 luni la preț 0. Ulterior acestei înțelegeri pe 1 an, contractul cu Vodafone ar presupune un preț unic de 11 euro, inclusiv TVA, pe lună, pentru serviciile menționate. Consultanții Vodafone nu precizează pentru ce perioadă este un astfel de contract, dar, având în vedere specificitatea lui, termenul este de cel puțin 24 de luni.

Este printre cele mai bune oferte de cablu și internet din piață, însă nu este universală. Acest tip de contract cu Vodafone este personalizat, consultantul companiei apelând telefonic, individual, potențialii clienți, care sunt selectați dintre cei cu un abonament superior, cel puțin 12 euro pe lună, sau „Red”, așa cum îl numesc cei de la Vodafone. Doar aceștia pot opta pentru acest abonament, bineînțeles dacă sunt dispuși să se mute de la actualul lor furnizor, iar acest lucru nu presupune plata de daune compensatorii. Reprezentanții Vodafone întăresc că oferta „12 luni gratis” nu este universală, nu este pentru toți clienții companiei, ci personalizată, pentru anumiți clienți din baza de date, așa cum am prezentat mai sus.

Vodafone intră agresiv în piața de cablu și Home Internet în condițiile în care a preluat operațiunile fostului UPC România, unul dintre marii furnizori de internet fix și televiziune prin cablu, și vrea să își dezvolte operațiunile în această zonă. Această piață este acum, în mare, un joc între RCS&RDS, prin Digi, și Telekom, prin Dolce.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În martie 2020, Vodafone a anunțat finalizarea procesului de preluarea a operațiunilor UPC din România. Vodafone este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de internet și telefonie mobilă, cu circa 11 milioane de clienți la finalul lui 2020.

Aproape 8 milioane de români sunt abonaţi la serviciile TV, dintre care aproape 6 milioane au abonamente prin cablu, iar restul prin DTH, potrivit ultimului raport, din iunie, al Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Digi deţine cea mai mare cotă de piață – 61% (adică aproape cinci milioane de abonaţi) şi este urmat de grupul Telekom cu 15% (adică 1,2 milioane), iar ceilalţi furnizori (Vodafone, Focus Sat, Orange, Ines IPTV) însumează 24%.

Digi este lider detaşat şi în ceea ce priveşte serviciile de internet fix, în timp ce Orange conduce topul la internetul mobil. Tot în 2020 a avut loc şi o premieră: Digi a depăşit Telekom şi în ceea ce priveşte numărul de abonaţi la telefonie fixă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: