OFICIAL Accidentul feroviar de la Roșiori: Trenul CFR Călători a trecut de semnalul roșu (oprire) la intrarea în stație și a lovit din spate trenul de marfă cu mașini de la Ford / Inițial, autoritățile au negat coliziunea

Accident Feroviar Roșiori

Accidentul feroviar de la Roșiori (jud. Teleorman) în urma căruia patru călători au fost răniți, iar un vagon de marfă s-a răsturnat, a fost cauzat de trenul CFR Călători Inter Regio 1822 Arad – București care a trecut de semnalul roșu fără să oprească la timp, după care a lovit din spate ultimul vagon al unui tren de marfă de la DB Cargo care transporta mașini Ford, a anunțat oficial CFR Infrastructură.

Precizările CFR Infrastructură vin după ce, în această dimineață, autoritățile din Ministerul de Interne (ISU) și Transporturi (CFR Infrastructură și CFR Călători) au transmis că persoanele au fost rănite din cauza frânării puternice, dar fără să menționeze o coliziune, iar directorul general AGIFER (autoritatea care investighează accidentele feroviare), Laurențiu Dumitru, a confirmat trecerea pe roșu a trenului de călători și apoi coliziunea.

„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulația pe raza stației CF Roșiori Nord se desfășoară în continuare doar pe liniile 1,2 și 3, iar pentru repunerea pe șină a celor două vagoane deraiate și a vagonului răsturnat, din compunerea trenului privat de marfă, personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova va interveni cu o macara de mare tonaj (125 tone).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Menționăm totodată faptul că, din primele verificări și conform informațiilor preliminare transmise de personalul feroviar aflat la fața locului, mecanicul trenului IR 1822, care urma să intre în stație la altă linie, a depășit semnalul de intrare în stație, care era deja în poziția OPRIRE (culoarea ROȘIE) și a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare. Aceste informații sunt deja verificate și analizate de membrii Comisiei de anchetă AGIFER, comisie care va stabili cu exactitate cauzele producerii deraierii trenului privat de marfă. Călătorii din trenul IR 1822 au fost preluați de trenul IRN 79, care a sosit în București Nord la ora 9.36. În ceea ce privește trenul IR 1822, acesta a fost retras din zona semnalului de intrare al stației Roșiori Nord, la ora 11.17, garnitura urmând să circule, fără călători, până la București Nord”, a transmis CFR Infrastructură. (n.r sublinierea aparține CFR Infrastructură)

Ce au anunțat dimineață autoritățile: 

Accidentul s-a produs în jurul orelor 04.00, iar trei ore mai târziu ISU a transmis că a declanșat Planul Roșu, dar că accidentul feroviar nu se confirmă.

Ulterior, CFR Călători a anunțat că accidentul s-a produs din cauza deraierii trenului de marfă, deși deraierea a fost cauzată de coliziunea produsă de trenul CFR Călători.

„În cursul acestei dimineți, din cauza deraierii la intrare în stația Roșiori Nord a unui vagon din compunerea unui tren de marfă, ciculația trenurilor se desfășoară cu dificultate. Din primele informații, trei pasageri din trenul IR 1822, Arad – București Nord, aflat în spatele trenului de marfă deraiat, în momentul frânării de urgență a trenului s-au lovit, aceștia fiind  preluați de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri. Ceilalți pasageri din tren au fost preluați de trenul IR 79, Budapesta – București Nord. Până la restabilierea circulației în condiții normale, sunt posibile și alte întârzieri în circulația trenurilor de călători. Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare”, potrivit CFR Călători.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Defect de semnalizre sau tehnic, eroare umana, daltonism, etc, etc, ce-a fost nu stie nimeni. Vorbesc la fel ca Ministrul Mitrea cu defectul planetarelor vagonului deraiat.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.