Ministerul Finanțelor a revocat acordul pentru finanțarea proiectului fabricii de sisteme de stocare a energiei Tesla Energy Storage de la Brăila, a transmis instituția ca răspuns la solicitarea Economedia privind soarta proiectului. Acesta fusese anunțat în 2022 și urma să beneficieze și de ajutor de stat. Ministerul Finanțelor a precizat că nu a efectuat plăți către societate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Tesla Energy Storage SRL, o companie cehă din domeniul producției de baterii și sisteme energetice parte din Grupul Tesla (a nu se confunda cu gigantul american Tesla – n.red.), anunța în 2024 că a depus cererea pentru autorizația de construire a fabricii pe care o promitea la Brăila, o investiție despre care spunea că va ajunge la 90 de milioane de euro. Conform unor anunțuri anterioare, construcția fabricii trebuia să înceapă în 2023, estimându-se ca inaugurarea să aibă loc în 2024. Investitorii de la Tesla urmau să primească și un ajutor de stat de aproximativ 40 milioane de euro.

Proiectul a fost însă abandonat, după cum confirmă Ministerul Finanțelor.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Prin adresa transmisă prin e-mail în data de 9 septembrie 2025 și înregistrată la Ministerul Finanțelor – Direcția Generală Ajutor de Stat, TESLA ENERGY STORAGE s.r.l a informat că se află în imposibilitatea implementării proiectului de investiții și a solicitat anularea finanțării acordate prin Acordul pentru finanţare modificat nr. 512/Modificarea nr. 1/19.09.2024, a transmis MF.

“Având în vedere cele menţionate, Ministerul Finanțelor a revocat Acordul pentru finanțare nr. 512/Modificarea nr. 1/19.09.2024 în temeiul art. 17, alin. (1), lit. h) , Capitolul IV, Anexa nr. 2 din H.G. nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, cu modificările și completările ulterioare”, a transmis instituția, pentru Economedia.

Printre motivele care au stat la baza acestei decizii se numără, conform informării Ministerului Finanțelor, “concurența globală agresivă, în special din partea producătorilor asiatici, care a dus direct la o scădere semnificativă a prețurilor produselor și a marjelor de profit în industria produselor de baterii”. Ar mai fi cântărit, de asemenea, și colapsul unor producători europeni de baterii de referință și o reducere a investițiilor la nivel internațional.

Ministerul Finanțelor a mai precizat că, în baza Acordului pentru finanţare nr. 512/Modificarea nr. 1/19.09.2024, instituția nu a efectuat plăți către societatea TESLA ENERGY STORAGE S.R.L.

Portalul Debraila.ro a anunțat la jumătatea lunii septembrie că firma cehă Tesla a renunțat la proiectul de construcție a fabricii de la Brăila. Zvonul circula de ceva timp, dar a fost confirmat chiar de către Dusan Lichardus, cofondator Tesla Group și președinte al Consiliului de Administrație, conform portalului.

Construcția fabricii trebuia să înceapă în 2023, pe pe un teren al Zonei Libere, estimându-se ca inaugurarea să aibă loc în 2024. Investitorii de la Tesla urmau să primească și un ajutor de stat de aproximativ 40 milioane de euro. În schimb, au urmat o serie de întârzieri, iar anul 2025 a fost anunțat ca nou termen de finalizare. A fost prelungită autorizația de construire de către Primăria Brăila, iar Guvernul ar fi dat asigurări că își va respecta angajamentul privind ajutorul de stat.

Cehii nu au găsit soluții pentru ca mega-fabrica de la Brăila să fie, în cele din urmă, construită.

Profit.ro anunța luna trecută că grupul ceh a decis să renunțe la proiectul de construcție a unei fabrici de sisteme de stocare a energiei, citându-l pe Dusan Lichardus, cofondator Tesla și președinte al Consiliului de Administrație.

Firma din România, pierderi de 6,5 milioane de lei în 2024

Conform informațiilor prezentate pe site-ul propriu, grupul operează în mai multe țări și are mai multe produse. Firma din România, Tesla Energy Storage, înființată în 2022, avea anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 347.000 de lei (-28% față de 2023) și o pierdere de 6,5 milioane de lei, cu doar un salariat. Conform datelor Termene.ro, firma e controlată de Tesla Global SE Cehia și e administrată de Dusan Lichardus. Proprietarul ceh e absolvent al Institutului de Relații Internaționale din Moscova, după cum relata Economedia AICI.

Director general în România a fost Horia Grigorescu, de profesie avocat specializat în domeniul disputelor administrativ – fiscale, fost director general la Poșta Română (2019-2021).