OMV Petrom a finalizat achiziția Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari rețele de încărcare pentru vehicule electrice din România, cu peste 400 de puncte de încărcare și perspective de creștere la aproximativ 650 până în 2026, potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori București (BVB).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Tranzacția a fost aprobată de Consiliul Concurenței și Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe. La sfârșitul primului trimestru din 2024 existau circa 300 de puncte de încărcare în rețelele OMV și Petrom.

„Prin finalizarea acestei achiziții, OMV Petrom devine cel mai mare jucător în domeniul mobilității electrice din România. Ambiția noastră este ca până la sfârșitul acestui an să avem instalate 1.000 de puncte de încărcare în România, Bulgaria, Serbia și Moldova. Ne dorim sa rămânem prima opțiune pentru clienții noștri și să ne consolidăm poziția de lider în România pe segmentul de mobilitate”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru rafinare și marketing.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume