OMV Petrom va deveni operator al exploatării de gaze la Marea Neagră, dacă Romgaz finalizează preluarea participației în proiectul Neptun Deep

offshore, sonda offshore, gaze marea neagra, neptun deep, platforma maritima sursa foto: Facebook/ OMV Petrom

OMV Petrom anunță că va acționa ca operator al perimetrului Neptun Deep, de exploatare a gazelor de la Marea Neagră, în situația acceptării ofertei Romgaz de către ExxonMobil, anunță compania, care confirmă informațiile transmise anterior de Economedia.

Poziția de operator al proiectului este una esențială, iar Romgaz ar fi vrut să preia operarea, dar în cele din urmă cele două companii ar fi ajuns la concluzia că OMV Petrom are mai multă experiență, potrivit surselor Economedia.ro.

Operarea unui proiect de producție offshore este extrem de complicată în comparație cu proiectele onshore din cauza condițiilor speciale. Romgaz nu are nici o experință în acest sens, în timp ce OMV Petrom este implicată în astfel de proiecte în Bulgaria și, recent, Georgia, fără însă să aibă o experiență propriu-zisă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Compania care operează proiectul conduce de facto operațiunile: pregătirea campaniei de foraj, logistică, eventuale intervenții.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom, a declarat: „Marea Neagră este o oportunitate unică pentru România și suntem angajați să contribuim la materializarea ei. OMV Petrom are o experiența de peste 40 de ani ca operator în Marea Neagră și beneficiază, de asemenea, de capabilitățile internaționale în operațiuni de mare adâncime ale grupului OMV”.

„Suntem pregătiți să fim parteneri egali la realizarea acestui proiect strategic. În cazul în care oferta noastră va fi acceptată, OMV Petrom va deveni operatorul proiectului”, a precizat și Aristotel Jude, director general Romgaz.

Romgaz a depus marți, 30 martie, o ofertă angajantă de a prelua subsidiara românească a ExxonMobil, companie care deține o participație de 50% din proiectul Neptun Deep de exploatare a gazelor naturale de la Marea Neagră, potrivit unui anunț al companiei publicat pe Bursă. Valoarea ofertei nu a fost făcută publică și nici nu e clar până la acest moment dacă ExxonMobil a mai primit și alte oferte.

În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi.

ExxonMobil a anunțat partenerii români din iulie 2019 că vrea să își vândă participația de 50% din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, după cum a scris G4Media.ro în exclusivitate. OMV Petrom este partener cu 50%, dar ExxonMobil este și operatorul licenței.

Decizia ExxonMobil de a renunța la proiectul din Marea Neagră a venit pe fondul legislației offshore considerate inacceptabile atât din cauza impozitării prea mari, cât și a impunerii unor proceduri greoaie de avizare. În plus, ExxonMobil a descoperit în ultima perioadă zăcăminte uriașe de hidrocarburi în alte zone, printre care și Cipru, unde rezerva de gaze din perimetrul Glaucus e de trei ori mai mare decât cea din Marea Neagră, și a decis să își concentreze resursele financiare în proiectele unde prognozează venituri mai sigure.

Cu excepția companiei americane BSOG (deținută de fondul de investiții Carlyle), nici o altă firmă cu licență în Marea Neagră nu a luat decizia finală de a începe producția de gaze în Marea Neagră. După opt ani de la primele descoperiri de gaze, zăcămintele sunt neexploatate și mai mulți investitori pleacă.

Legislația este blocată în Parlament. Legea adoptată de PSD în 2019, la presiunile lui Liviu Dragnea, a fost respinsă de investitori, care au reclamat un regim de impozitare prea înalt și bariere birocratice. PNL a promis la acel moment că va debloca rapid situația, dar, odată ajunși la guvernare, liberalii au spus că nu vor modifica legea offshore decât dacă vor avea majoritate în Parlament. Totuși, guvernul PNL a modificat prin ordonanță de urgență un alt act legislativ care a fost considerat nociv de mediul de afaceri – e vorba de celebra OUG 114 din 2018.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: