OMV Petrom anunță semnarea a două contracte de finanțare prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR) pentru construirea a două capacități de producție de hidrogen verde cu o capacitate totală de 55 MW la rafinăria Petrobrazi. Contractele au fost semnate cu Ministerul Energiei pentru o valoare maximă a finanțării de 50 milioane de euro; valoarea investiției totale este de circa 140 milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Finanțarea a fost obținută în urma reluării în iulie 2023 a procedurii competitive pentru proiecte de sprijinire a investițiilor în hidrogen verde, inițial lansată în 2022.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom, declară: „Prin Strategia 2030, ne-am angajat să susținem tranziția energetică în România și în regiune, cu investiții de circa 11 miliarde de euro până la sfârșitul acestui deceniu, din care circa 35% vor susține proiecte cu emisii scăzute și zero de carbon. Am făcut pași importanți în proiecte de regenerabile și de electro-mobilitate, iar cu acest proiect adăugăm hidrogenul în portofoliul nostru de proiecte cu conținut redus de carbon.”

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing, spune: „Suntem mândri că ne aflăm printre primii producători de hidrogen verde din România. Hidrogenul verde, produs din surse regenerabile de energie, reprezintă o soluție viabilă pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon. Prin dezvoltarea acestor proiecte la Petrobrazi facem pași importanți pentru o activitate de rafinare sustenabilă.”

Proiectele vizează construirea a două instalații de electroliza apei, de 35 MW și 20 MW în cadrul rafinăriei Petrobrazi. Întregul proces va fi alimentat cu energie regenerabilă, prin urmare fără emisii de carbon, permițând clasificarea ca hidrogen verde a hidrogenului obținut.

Cantitatea anuală de hidrogen verde care va fi produsă în cadrul celor două proiecte a fost estimată la circa 8 kilotone.

Integrarea hidrogenului verde în procesul de obținere a combustibililor verzi, precum combustibilul sustenabil pentru aviație și biodiesel, va determina o reducere cu cel puțin 70% a emisiilor de CO2 prin comparație cu combustibilii convenționali.
În prezent, proiectele sunt în faza de proiectare, având ca obiectiv  decizia finală de investiție în 2024.