OpenAI se așteaptă la pierderi de aproximativ 5 miliarde de dolari în acest an, la venituri de 3,7 miliarde de dolari

chatgpt, inteligenta artificiala, openAI, tehnologie, viitor, chatbot Sursa foto: Unsplash / Jonathan Kemper

OpenAI, creatorul ChatGPT, se aşteaptă la pierderi de aproximativ 5 miliarde de dolari la venituri de 3,7 miliarde de dolari în acest an, potrivit CNBC, transmite News.ro.

Compania a generat luna trecută venituri de 300 de milioane de dolari, în creştere cu 1.700% faţă de începutul anului trecut şi se aşteaptă să realizeze vânzări de 11,6 miliarde de dolari anul viitor, potrivit unei persoane apropiate OpenAI care a cerut să nu fie numită deoarece datele sunt confidenţiale.

New York Times a fost primul care a scris despre situaţiile financiare ale OpenAI, după ce a vizualizat documentele companiei. CNBC nu a văzut situaţia financiară.

OpenAI, care este susţinut de Microsoft, vrea să organizeze în prezent o rundă de finanţare care ar evalua compania la peste 150 de miliarde de dolari, au declarat pentru CNBC oameni familiarizaţi cu problema.

Thrive Capital conduce runda şi intenţionează să investească 1 miliard de dolari, Tiger Global plănuind să se alăture şi el.

CFO OpenAI, Sarah Friar, le-a spus investitorilor, într-un e-mail de joi, că runda de finanţare este suprasubscrisă şi se va închide săptămâna viitoare. Nota ei a urmat unei serii de plecări cheie, în special şefa tehnologiei, Mira Murati, care a anunţat cu o zi înainte că părăseşte OpenAI după şase ani şi jumătate.

Tot săptămâna trecută, au apărut ştiri potrivit cărora consiliul de administraţie al OpenAI ia în considerare planuri de restructurare a companiei într-o afacere cu scop de profit.

Compania îşi va păstra segmentul nonprofit ca entitate separată, a declarat pentru CNBC o persoană familiarizată cu problema.

Structura ar fi mai simplă pentru investitori şi ar face mai uşor pentru angajaţii OpenAI să realizeze lichiditate, a spus sursa.

Serviciile OpenAI au explodat în popularitate de când compania a lansat ChatGPT la sfârşitul anului 2022.

Compania vinde abonamente la diverse instrumente şi acordă licenţe pentru familia sa GPT de modele de limbaj mare, care alimentează o mare parte din boom-ul de AI generativă.

Rularea acestor modele necesită o investiţie masivă în unităţi de procesare grafică ale Nvidia.

The Times, citând o analiză a unui profesionist financiar care a analizat documentele OpenAI, a scris că pierderile de aproximativ 5 miliarde de dolari din acest an sunt legate de costurile pentru gestionarea serviciilor sale, precum şi de salariile angajaţilor şi chiria biroului. Costurile nu includ compensaţii bazate pe capitaluri proprii, ”printre mai multe cheltuieli mari care nu sunt pe deplin explicate în documente”, se spune în ziar.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.