Operațiunea “Ieftinirea laptelui”/ Consiliul Concurenței discută cu firmele care vor să reducă prețul pentru 6 luni/ Va scădea cu 20% prețul laptelui de proveniență românească

lapte Sursa foto: Pixabay

Consiliul Concurenței anunță că discută cu retailerii și procesatorii care intenționează să facă parte din acordul voluntar pentru reducerea prețului laptelui de consum, îndrumând companiile pentru a respecta regulile de concurență, se arată într-un comunicat al Consiliului.

Acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele de consum a fost convenit pentru o perioadă de șase luni și urmează să se aplice de la 1 mai, după cum a fost stabilit la întâlnirea din 11 aprilie de la guvern la care au participat premierul Nicolae Ciucă și reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România.

Reducerea de minimum 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de proveniență românească care costă în prezent peste 7 lei/litru și se va împărți între retaileri (minimum 10%) și procesatori (minimum 10%), mai arată comunicatul citat.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Rolul nostru este de a îndruma actorii implicați astfel încât să nu riște încălcarea regulilor de concurență, respectiv acordul voluntar să se desfășoare în parametrii stabiliți: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor și fiecare retailer, aceștia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puțin 10%. Vom monitoriza această inițiativă împreună cu autoritățile responsabile, precum Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), noi urmând să utilizăm Monitorul Prețurilor la Alimente, platforma online care afișează prețurile produselor alimentare”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

În funcție de rezultatele monitorizării, Consiliul Concurenței va discuta cu reprezentanții Guvernului, pentru a vedea ce măsuri se impun.

Joi, în ședința de guvern, ministrul agriculturii, Petre Daea, i-a explicat premierului Ciucă de ce nu a fost constituit grupul de lucru care să se ocupe de această reducere a prețului laptelui.

El a menţionat că a cerut constituirea grupului de lucru, dar a adăugat că nu a avut posibilitatea să se ocupe personal de acest aspect, din cauza programului încărcat din ultima perioadă.

“Am început să facem aceste analize, dumneavoastră aţi dispus la instituţiile specializate să vadă cum se formează costul de producţie, care sunt elementele componente ale preţului şi am ajuns la concluzia că nu-i prea bine. Şi atunci spun că în dialogul pe care l-aţi avut cu cele două verigi, pentru că aici noi trebuie să avem grijă de două verigi în acest lanţ, să avem grijă de producători şi de consumatori, celelalte trebuie să se modeleze pe aceste chingi. E ca şi-n apă, că aici ai două maluri, apa se duce între cele două maluri, şi atunci am zis aşa: că 10% procesatorii vin cu această reducere, cum de altminteri 10% vin şi retailerii. L-am rugat şi pe preşedintele Consiliului Concurenţei, i-am spus: ‘Atenţie, că ai avut sarcina de la premier, ocupă-te de problemă, că în dispozitivul dumneata este, sub umbrela dumitale’. Şi noi aşteptăm ca să se agrementeze din punct de vedere procedural”, a spus Petre Daea.

Premierul Nicolae Ciucă a replicat că a cerut Consiliului Concurenţei ca mecanismul respectiv să funcţioneze începând cu data de 1 mai.

În ce priveşte constituirea unui grup de lucru la nivelul Ministerului Agriculturii, care să includă fermieri şi procesatori, pentru elaborarea unei strategii care să vizeze îmbunătăţirea procesului de producţie, Petre Daea a precizat că este vorba despre un document “laborios” şi că nu a avut posibilitatea să îl realizeze.

“Păi, grupul de lucru ştiţi cum e: să lucrezi. Dar dacă fac eu grupul de lucru şi el stă şi se cântă la mandolină şi se uită pe pereţi… N-am avut timpul necesar şi liniştea sufletească, pentru că dumneavoastră aţi văzut: când din Parlament pe moţiune, când în partea cealaltă, când ceilalţi de la televizor”, a mai spus el.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: