Operatorii de telecomunicații avertizează că Europa riscă să rămână în urma SUA în viitoarea dezvoltare a rețelei 6G / Companiile cer alocarea unui spectru mai larg pentru serviciile mobile

antena telecom Sursa foto: Pixabay

12 dintre cei mai mari operatori europeni de telecomunicații au cerut miercuri autorităților de reglementare să aloce un spectru mai larg pentru serviciile mobile, avertizând că Europa riscă să rămână în urma SUA în viitoarea dezvoltare a rețelei 6G, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Într-o scrisoare analizată de Reuters, operatorii, inclusiv Vodafone, Deutsche Telekom, Orange și TIM, au cerut ca întreaga bandă superioară 6GHz să fie la dispoziția rețelelor mobile. Banda superioară 6GHz este una dintre ultimele rămase disponibile pe segmentul spectrului de bandă medie, în condițiile în care statele europene au făcut licitații pentru frecvențele de 3,4 – 3,8 GHz pentru dezvoltare inițială a rețelei 5G. Acest spectru este ideal pentru rețelele care trebuie să gestioneze cantități masive de date în timp ce furnizează o acoperire acceptabilă.

Deși Statele Unite au deschis această frecvență pentru utilizarea Wi-Fi în 2020 și China a alocat-o în 2023 pentru servicii 5G și 6G, Europa încă nu a luat o decizie privind reutilizarea acestor frecvențe.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

„Dacă va fi întârziată decizia privind punerea la dispoziția operatorilor europeni a benzii superioare 6GHz, în timp ce în SUA firmele tehnologice își pot asigura capacitate suplimentară pentru 6G, competitivitatea Europei este sub amenințare. Suntem îngrijorați că accesul la banda superioară 6GHz încă este căutat de firmele americane pentru Wi-Fi”, avertizează companiile de telecomunicații.

Grupul pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio al UE ar urma să emită în iunie un proiect de aviz pentru consultări publice privind banda 6GHz și să consilieze Bruxelles-ul în privința viitoarei utilizări a benzii superioare 6GHz.

Actualul spectru nu este suficient pentru susținerea actualelor servicii 5G și a viitoarei implementări a rețelei 6G, în contextul creșterii traficului pe rețelele mobile. „Fără disponibilitatea deplină a benzii superioare 6GHz pentru rețelele mobile, orice viitoare servicii 6G în această bandă vor fi afectate semnificativ și vor reduce șansele Europei de a avea un rol de vârf în implementarea 6G”, avertizează companiile de telecomunicații.

Experții se așteaptă la lansarea serviciilor comerciale 6G în anii 2030.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.