Operatorii economici care nu respectă măsurile anti-COVID riscă închiderea temporară pentru 15 sau 30 de zile, pe lângă amendă, în cazul în care în termen de 15 zile de la constatarea precedentă repetă încălcarea măsurilor. Un proiect de lege inițiat de ministerul de interne condus de Lucian Bode a trecut, marți, de Camera Deputaților, care este decizională, fiind votat cu 171 pentru, 128 împotrivă și 10 abțineri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel agenții constatatori vor afișa inclusiv anunțul: ”Acest spațiu este închis temporar, până la data de ….inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de Covid – 19”. De asemenea, în cazul nerespectării măsurii de închidere, se vor aplica sigilii.

Potrivit expunerii de motive, ”Legea nr. 55/2020 cu modificările și completările ulterioare, prevede sancțiunea contravențională principală a amenzii în cazul nerespectării de către conducătorii operatorilor economici a condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin. 3 lit. f) din aceeași lege, referitoare la desfășurarea activității, respectiv la suspendarea temporară a activității acestora (…) întrucât în practică s-a constat că operatorii economici care au fost sancționați pentru astfel de fapte au continuat să încalce prevederile legale, considerând că aplicarea sancțiunii contravenționale este nesemnificativă în raport cu profitul realizat în urma desfășurării activității interzise, considerăm necesară instituirea în acest caz și a unei sancțiuni contravenționale complementare.”

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Proiectul de lege a fost depus la Parlament în iunie 2021. Legea va merge la promulgarea și va intra în vigoare în zece zile de la publicarea în Monitorul Oficial.