Pachetul de facilităţi fiscale convenit de Guvernul german ca răspuns la creşterea preţurilor energiei va costa statul aproximativ 17 miliarde de euro, le-a spus parlamentarilor vineri ministrul de Finanţe, Christian Lindner, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Costul măsurilor va fi acoperit printr-un buget suplimentar pentru acest an, care, conform planurilor ministrului de Finanţe, va fi prezentat în 27 aprilie.

Anterior, Lindner declarase că acest buget suplimentar va finanţa doar măsurile legate de războiul din Ucraina.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Conflictul a exacerbat inflaţia deja ridicată, ducând la o creştere semnificativă a preţului combustibililor, şi ameninţând să frâneze redresarea economiei germane post-pandemie.

Conform măsurilor adoptate joi, angajaţii care plătesc impozit pe venit vor primi o singură dată o despăgubire pentru preţul energiei de 300 de euro, ca supliment la salariile lor. În plus, familiile vor primi o singură dată un bonus de 100 de euro per copil, suma fiind dublă la familiile cu venituri scăzute.

Preţul biletelor la transportul public va fi redus la nouă euro pe lună, timp de trei luni. Taxa pe combustibil va fi redusă la rata minimă din Europa timp de trei luni, ceea ce, susţine Lindner, ar trebui să reducă preţurile la pompă cu 0,30 euro la benzină şi cu 0,14 euro la motorină.

Guvernul de la Berlin nu a precizat încă data la care vor intra în vigoare măsurile.

„Acestea trebuie să ajungă la cetăţeni cât mai rapid posibil”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Guvernului.

Preţurile de vânzare cu amănuntul la benzină şi motorină au atins săptămâna trecută maxime istorice în multe ţări din lume după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a creat noi tensiuni pe piaţa petrolului.