Papa Francisc a declarat luni că generațiile viitoare nu trebuie să fie copleșite de costurile sistemelor de pensii actuale, în sprijinul aparent al reformei într-un moment în care această problemă este explozivă din punct de vedere politic în Franța, scrie Reuters.
Liderul Bisericii Romano-Catolice, în vârstă de 86 de ani, a vorbit în termeni generali, fără a se referi la Franța, într-un discurs adresat liderilor și personalului agenției italiene de asistență socială INPS la Vatican.
“Să ne gândim că în unele țări nepoții noștri se vor naște cu o datorie publică teribilă. Alegerea sustenabilității, pe de altă parte, răspunde principiului că nu este corect să se pună sarcini ireversibile și prea grele asupra tinerilor”, a spus el.
Franța a fost zguduită de greve și de proteste uneori violente împotriva unei reforme pe care președintele Emmanuel Macron a impus-o, ocolind parlamentul, și care mărește vârsta de pensionare cu doi ani, la 64 de ani.
Alte țări europene, care se confruntă cu provocarea reprezentată de o speranță de viață mai mare și de scăderea ratei natalității, au adoptat măsuri similare de reducere a costurilor, guvernele apărându-le pe motive de sustenabilitate financiară.
Papa Francisc, care anul trecut a declarat că alegerea animalelor de companie în locul copiilor este egoistă, a spus că un italian anonim în vârstă de 60 de ani i-a spus odată: “Cine va plăti pentru pensia mea? Nu vor fi cățeii pe care oamenii îi au în loc de copii”.
În discursul său, el a făcut apel la “politicieni înțelepți” care pot face distincția între vremurile bune și cele rele și care “evită risipa de resurse… și nu lasă generațiile viitoare în situații dificile”.
Papa a subliniat, de asemenea, contribuția muncitorilor străini la sistemele de pensii și a spus că oamenii ar trebui să aibă acces la locuri de muncă demne, fără forme excesive de contracte temporare sau să fie forțați să accepte munca la negru.