Lucrările la suprateran de la Baia Mare – Italsofa se apropie de finalizare, iar CNAIR a fost anunțată să se pregătească pentru recepție, a anunțat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Zilele acestea am urmărit montarea stâlpului special de pe strada Dumbravei, un stâlp cu 12 metri mai înalt decât cei obișnuiți, care a fost instalat în weekend pentru a nu afecta alimentarea cu energie electrică a unei zone importante a orașului.

Lucrările la breteaua de pe Dumbrăviei avansează rapid. Stratul de umplutură este aproape finalizat, asfaltul se așterne, iar drumul este ridicat cu aproximativ 40 de centimetri, o necesitate care a dus la ridicarea firelor de înaltă tensiune”, a transmis el.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Gabriel Zetea a precizat că, probabil, în jurul datei de 15 decembrie, băimărenii vor putea circula pe pasajul Italsofa.

Contractul pentru construirea pasajului suprateran de la Baia Mare – Italsofa cu o valoare de peste 90 milioane de lei (inclusiv TVA).

Contractul de construire a fost semnat cu Asocierea Strabag – ARL Cluj, după ce concurentul Freyrom și-a retras contestația de la CNSC.

Acest pasaj reprezintă o lucrare importantă pentru Maramureș, întrucât va contribui la fluidizarea traficului rutier de la intrarea, respectiv ieșirea din Municipiul Baia Mare și:
– lucrarea are o lungime de 780 metri din care 650 metri pasajul efectiv;
– termenul de finalizare este de 12 luni
– au început lucrările de organizare de șantier, defrișarea vegetației spontane, amenajarea bretelelor de ocolire dar și lucrări pregătitoare relocării utilităților;
– valoarea estimată a proiectului: 15,4 milioane euro, fără TVA, finanțat din PNRR”, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.

Pasajul suprateran cu o lungime de 650 de metri construit în sudul municipiului Baia Mare la „Italsofa-Groși” beneficiază de finanțare prin PNRR.

,,COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în calitate de Beneficiar al finanțării și MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCURII, în calitate de coordonator de reforme si/sau investitii pentru Planul National de Redresare si Rezilienta, au convenit în data de 29.03.2024, încheierea Contractului de Finanțare nr. 52 pentru proiectul Pasaj Italsofa (Baia Mare-Grosi)” în vederea acordării finanțarii prin Planul National de Redresare si Rezilienta,Componenta  4. Transport sustenabil; Reforma R1 – Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră / Investitia I3 – Dezvoltarea infrastructurii rutiere sustenabile pe rețeaua TEN-T, taxarea rutieră, managementul traficului și siguranța rutieră.

Obiectivul general al proiectului il reprezinta:

  • asigurarea unei circulații în deplină siguranță și confort;
  • asigurarea scurgerii apelor de pe platforma drumului;
  • desfăşurarea traficului de mic gabarit şi de mare tonaj în condiţii optime; încurajarea dezvoltării economice zonale, dezvoltare bazată pe creşterea turismului şi a investiţiilor la nivel de județ;
  • deplasarea în condiţii normale a posibililor turişti;
  • stabilizarea socială a zonei prin contribuția la reîntoarcerea locuitorilor care au migrat către alte orașe sau zone;posibilitatea de acces în condiții optime a mijloacelor de intervenție rapidă în caz de nevoie (pompieri, ambulanță, poliție etc.), precum și a mijloacelor auto pentru transportul școlar și cel public;
  • reducerea factorilor poluanți de mediu. Valoarea totală a  proiectului este de 77,225,706.83 lei din care valoarea fondurilor europene aferente PNRR este de 18,318,692.41 lei, cofinantarea nationala reprezinta 46,673,698.29 lei, iar TVA aferent reprezinta 12,233,316.13 lei.” -CNAIR.