Patru oferte au fost depuse pentru proiectarea Centurii Iaşi – Est, o şosea de aproape 30 de kilometri care va scoate traficul greu din zona Bucium şi va fluidiza circulaţia pe partea de sud a municipiului. Licitaţia pentru realizarea documentaţiei tehnice (studiu de prefezabilitate şi fezabilitate) a fost lansată în 5 octombrie, iar astăzi a avut loc depunerea ofertelor, la termenul-limită.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit documentelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, anunţarea câştigătorului se va face, cel mai târziu în iunie 2022.

Valoarea estimată a lucrărilor este de aproximativ 300 de milioane lei, proiectul fiind prezentat şi ca o rezervă în PNRR.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Cele patru oferte pentru proiectare sunt:

-SC CONSITRANS SRL

-INPRO MUHENDISLIK MUSAVIRLIK ANONIM SIRKETI

-SC PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL

-ASOCIEREA SC SPC ELITE CONSULTING SRL-LIDER DE ASOCIERE /SPECIALIST SMART  GROUP SRL – ASOCIAT.

Valoarea estimată a contractului este de 4.146.843,27 lei fără TVA, iar durata este de 18 luni de la data de începere a Contractului. Din această perioadă, 2 luni sunt alocate Studiului de Prefezabilitate, 4 luni sunt alocate pentru elaborarea documentației necesare licitării ulterioare a contractului de execuție a lucrărilor și pentru depunerea aplicației necesare finanțării din fonduri europene nerambursabile și 12 luni sunt alocate Studiului de Fezabilitate, a transmis CNAIR.

Este un proiect nou, pornit de la zero, iar licitaţia pentru execuţie ar urma să fie lansată în 2024, anunţa luna trecută Adrian Covăsnianu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, responsabil cu proiectele de infrastructură din Moldova: „V.O. Iași-Est este un proiect de infrastructură rutieră care, împreună cu autostrada A8, pot reprezenta eliminarea TOTALĂ a traficului greu din aglomerarea Iași. Prin aceste măsuri se creează premisele ca autoritățile locale să poată creiona întreaga politică de mobilitate urbană din zona Iașului!”

Obiectivele Variantei Iaşi – Est:

1) scoaterea totală a traficului greu din municipiul Iași dinspre sud (via Bucium) și est (via Tomești)
2) reducerea poluării în zona Pădurii Barnova și a municipiului Iași (zona sudică, estică și chiar centrală)
3) reducerea uzurii sistemelor de frânare prin evitarea urcării/coborârii Dealului Bucium
4) traseul V.O Iași-Est ocolește localitățile Poieni, Schitu Duca, Stanca, Osoi, Chicerea, Tomești s.a.m.d.
5) traseul VO Est nu se suprapune peste ariile protejate Natura 2000, cu alte cuvinte Acordul de Mediu pentru acest obiectiv de infrastructură rutieră poate fi obținut ușor, nefiind necesară SEA (Studiu de Evaluare Adecvata). Nu se încalcă OUG 57/2007.
6) pentru materializarea VO Iași-Est nu este nevoie de defrișări
7) VO Iași-Est nu se suprapune cu imobile ce dețin construcții, prin urmare nu vor fi demolări
8) viteza de deplasare va fi una crescută, ca urmare a traseului extraurban al V.O. Iași-Est.
9) conectivitate directă cu V.O. Iași-Nord la profil de autostradă – parte a A8!