Aproape o treime (30,4%) dintre companiile ruseşti au fost neprofitabile în prima jumătate a anului, fiind cea mai slabă cifră înregistrată după pandemie, a informat marţi cotidianul Izvestia citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Este vorba de o creştere de 2,3% cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi cea mai mare cifră înregistrată după 2020, când 35,3% dintre companiile ruseşti au fost pe pierdere.

Unul dintre principalele motive pentru creşterea numărului de companii neprofitabile sunt dobânzile ridicate, care au variat între 20% şi 21% în prima jumătate a anului, înainte de a scădea la 18% în august, a explicat Sergey Katyrin, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din Federaţia Rusă. Acesta susţine că firmele sunt, de asemenea, presate de creşterea costurilor cu logistica, a modificărilor legislative şi a impozitului pe profit, care a crescut de la 20% la 25%, ceea ce a dus la scăderea semnificativă a profitabilităţii în multe sectoare.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Potrivit Rosstat, Serviciul Federal de Statistică al Rusiei, cele mai mari pierderi sunt înregistrate în mineritul de cărbune, alimentarea cu apă, gestionarea deşeurilor, transportul terestru de pasageri şi cercetarea ştiinţifică, unde aproape jumătate dintre companii sunt pe pierdere.

În luna iulie, ministrul adjunct al Energiei, Dmitri Islamov, a recunoscut că peste un sfert dintre companiile ruseşti din sectorul cărbunelui s-au închis sau sunt pe cale să se închidă din cauza scăderii exporturilor cauzate de sancţiunile impuse de Occident în urma izbucnirii războiului din Ucraina în 2022.

În ceea ce priveşte transporturile, problemele au legătură cu faptul că contractele sunt, în general, semnate pe termen lung şi sunt ajustate în timp în raport cu creşterea costurilor, cum ar fi inflaţia, creşterea salariilor, costul întreţinerii echipamentelor şi utilajelor străine şi creşterea preţurilor creditelor.

Conform statisticilor oficiale, sectoarele în care până la un sfert înregistrează pierderi sunt producţia de hârtie, cauciuc şi produse din plastic, industria textilă, industria farmaceutică şi comerţul cu ridicata. În schimb, sectorul IT prezintă rezultate pozitive, beneficiind şi de scutiri de taxe, deşi este notabilă şi performanţa puternică a segmentului complexului militar-industrial, veniturile dublându-se sau chiar triplându-se.

Experţii citaţi de Izvestia sunt de acord că agravarea pierderilor duce la o scădere a veniturilor fiscale, la o scădere a activităţii de investiţii şi la o creştere a poverii datoriei, ceea ce va spori presiunea asupra băncilor, care vor fi obligate să îşi restructureze creditele. De asemenea, reprezintă o povară suplimentară pentru stat, care va trebui să organizeze planuri de subvenţionare şi planuri de salvare pentru sectoarele pe care le consideră cheie, aşa cum s-a întâmplat deja cu cărbunele.

Pe termen lung, aceste tendinţe ar putea încetini creşterea economică şi ar putea agrava dezechilibrele structurale, avertizează experţii, care văd în reducerea dobânzilor o măsură cheie pentru a inversa situaţia. Banca Centrală a Rusiei se va reuni pe 12 septembrie pentru a discuta dobânda de politică monetară.