Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a informat sâmbătă că Ministerul Afacerilor Interne a aplicat amenzi de câteva milioane de lei, după verificări efectuate la peste 5.000 de benzinării, în contextul creşterii nejustificate a preţului carburanţilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Am văzut cu toţii acele imagini cu portbagaje de maşini încărcate cu pungi de benzină sau carburant încărcat în tomberoane şi vărsat apoi pe străzi. Toate aceste lucruri s-au transformat în amenzi. Au fost, cel puţin din perspectiva Ministerului Afacerilor Interne, date amenzi de câteva milioane de lei, după verificări efectuate la peste 5.000 de benzinării din România. La acest lucru, bineînţeles, se adaugă demersul şi controalele efectuate prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, unde, de asemenea, am anunţat încă din primele zile amenzi destul de dure date atât unor staţii din ţară, dar şi unor sedii centrale ale unor furnizori de carburant”, a spus Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Guvern.

El a precizat că aceste controale făcute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului au arătat, în multe situaţii, creşteri nejustificate de preţ, în condiţiile în care erau vândute stocuri ce nu mai aveau nicio legătură cu fluctuaţiile preţurilor la nivel internaţional şi ca atare unele amenzi au fost dublate şi de decizii de revenire la preţul iniţial.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

“Consiliul Concurenţei, de asemenea, a funcţionat în această perioadă ca unitate integrată de sprijin în verificările declanşate de statul român. Şi, bineînţeles, ANAF, la rândul său, a comunicat încă din primele zile constatările pe care le-a făcut şi amenzile sau avertismentele pe care le-a dat”, a adăugat Dan Cărbunaru

Sursa foto: g4media