Peste un milion de vouchere sociale au fost emise, până în prezent. Ministerul Proiectelor Europene vrea acordarea voucherelor până în 2027

carduri, populație, guvern, posta română Sursă foto: Poșta Română

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că a emis, până astăzi, 6 iulie, un milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde. Ministerul precizează că poartă în prezent negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a oferi acest sprijin până în 2027.

MIPE a început la 10 iunie distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în valoare de 250 de lei, acordate o dată la două luni, până la finalul anului, prin programul „Sprijin pentru România”.

În data de 20 iunie a început alimentarea cardurilor, care se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul în care este primit de beneficiar.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor. Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române.

Ministerul Investițiilor Europene, Marcel Boloș, a declarat că penuria mondială de cipuri, precum și diverse probleme întâmpinate la nivel logistic în procesul de distribuire au creat dificultăți în distribuirea cardurilor.

Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate de către beneficiari

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card și pentru alte informații beneficiarii sunt rugați să apeleze Serviciul Clienți al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele: Edenred: 021 301 33 03, Sodexo: 021 204 46 64, UP România: 0374 66 22 73.

Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform următoarei proceduri:

Luni – Poșta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă;

Marți – Emitenții trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul;

Miercuri – Are loc transferul de sume între conturile de trezorerie;

Joi și vineri – Se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar;

Prin urmare, pentru tranșa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toți cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.

Lista magazinelor unde pot fi utilizate voucherele:

Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici — https://bit.ly/3OibV8O. Ele sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, sunt publicate pe site-ul MIPE.

Aici găsiți răspunsuri pentru cele mai frecvente întrebări pe tema utilizării voucherelor -– https://bit.ly/3zMCxe2.

Cine primește voucherele sociale:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: