Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Asigurările de sănătate încheiate de societăţile de asigurare au cumulat în anul 2020 prime brute subscrise în valoare de aproximativ 451 milioane lei, în creştere cu 18,38% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, se menţionează în raportul privind evoluţia pieţei asigurărilor pe 2020 publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și citat de Agerpres.

Primele brute subscrise (PBS) aferente asigurărilor generale (AG) au fost în sumă de 274 milioane lei, în creştere cu aproximativ 23% şi reprezentând circa 61% din totalul PBS pentru activitatea de asigurări de sănătate, se menţionează în raportul ASF. De asemenea, primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă (AV) au fost în sumă de 177 milioane lei, în creştere cu circa 12% faţă de perioada similară a anului anterior.

Numărul contractelor în vigoare la finalul lunii decembrie 2020 la nivelul întregii pieţe a asigurărilor de sănătate era de 377.854, în scădere cu circa 6% faţă de numărul contractelor în vigoare la finalul anului 2020. Cele mai multe dintre contractele în vigoare (350.668, reprezentând circa 93% din numărul total de contracte) sunt încheiate pentru asigurări de sănătate asimilabile asigurărilor generale.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

În anul 2020, societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF au raportat indemnizaţii brute plătite, cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de aproximativ 213 milioane lei, astfel: 142 milioane lei sunt aferente contractelor de asigurări generale, înregistrând o reducere de aproximativ 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior; 71 milioane lei reprezintă sume plătite pentru indemnizaţii brute aferente asigurărilor de viaţă, înregistrând o scădere de circa 3% faţă de anul 2019.

Primele brute subscrise pentru asigurările de sănătate aferente activităţii de asigurări generale s-au situat în anul 2020 la o valoare de 275 milioane lei, în timp ce valoarea indemnizaţiilor brute plătite a fost de circa 142 milioane lei.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la finalul lunii decembrie 2020 numărul de contracte în vigoare la sfârşitul perioadei de raportare din categoria asigurărilor de viaţă s-a redus cu circa 26%, situându-se la un număr de 27.186 de contracte, în timp ce primele brute subscrise s-au situat la o valoare de aproximativ 177 milioane lei, în creştere cu peste 12%.