Produsul Intern Brut a crescut cu 3,9% în Uniunea Europeană şi cu 3,7% în zona euro, în trimestrul trei din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, ţările membre cu cea mai mare creştere economică fiind România (8%), Ungaria (6,1%) şi Lituania (6%), arată datele preliminare publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat) si citate de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Nu sunt disponibile datele pentru Estonia, Irlanda, Grecia, Luxemburg, Malta şi Slovenia.

Toate statele membre UE au raportat creşteri în trimestrul trei din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Conform datelor Eurostat, în trimestrul trei din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, Produsul Intern Brut a crescut cu 2,1% în Uniunea Europeană şi cu 2,2% în zona euro, după un avans de 2% înregistrat în trimestrul doi din 2021 în UE şi de 2,1% în zona euro. Economia României a crescut cu 0,3% în trimestrul trei din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, după un avans de 1,5% în trimestrul doi din 2021.

Nu sunt disponibile datele pentru Estonia, Irlanda, Grecia, Luxemburg, Malta şi Slovenia.

Toate statele membre UE au raportat creşteri în trimestrul trei din 2021, comparativ cu precedentele trei luni.

În trimestrul trei din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, economia SUA a urcat cu 0,5% (după un avans de 1,6% în trimestrul doi din 2021), iar comparativ cu perioada similară din 2020, PIB-ul SUA a înregistrat o expansiune de 4,9% (după un avans de 12,2% în trimestrul doi din 2021).

Conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), în trimestrul trei din acest an, creşterea economiei româneşti a încetinit la 0,3%, comparativ cu trimestrul anterior, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2020 economia a înregistrat o majorare cu 8%, pe serie ajustată.