Pasajul rutier subteran plănuit de Primăria Cluj Napoca urmează să fie realizat pe strada Oașului, intersecție cu Bulevardul Muncii, iar investiția estimată se ridică la 130,3 milioane de lei (aproximativ 26 de milioane de euro), informează Actual de Cluj.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Obiectivul are ca scop fluidizarea traficului în această zonă industrială a municipiului, iar primarul Emil Boc a anunțat că finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, respectiv prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021–2027, dar și din fonduri de la bugetul național și cel local.
„Cu sprijinul fondurilor europene, continuăm să dezvoltăm Clujul prin investiții strategice în trafic, mobilitate și siguranța locuitorilor. Eliberăm autorizația de construcție, realizăm licitația de proiectare și execuție și ne apucăm de treabă”, a declarat Boc, după ce, luna aceasta, consilierii locali au aprobat Planul Urbanistic Zonal, care include acest proiect de investiție. Citește mai mult despre subiect pe Actual de Cluj.

sursa foto: Captura video