Sursa foto: Ministerul Agriculturii
Evitarea de către comercianți a plafonării adaosului comercial pentru câteva produse agroalimentare de bază impune în mod inexorabil extinderea acesteia la întreaga gamă de astfel de produse fabricate în România. De asemenea, extinderea controlului prețurilor prin plafonarea adaosului este răspunsul autorităților la solicitările fermierilor de a obține venituri care să le acopere costurile, chiar dacă prin aceasta regulile economiei de piață sunt eliminate. Declarativ, obiectivul măsurii propuse este de a tempera majorarea prețurilor produselor agroalimentare și de a proteja, în acest fel, consumatorii vulnerabili. În subsidiar, propunerea urmărește să ofere spațiu pentru creșterea prețurilor produselor agricole prin transferul, pe cale administrativă, a unei părți din veniturile comercianților către fermieri, fără a lua în calcul efectele economice și financiare. Controlul prețurilor generează consecințe negative directe asupra comercianților, dar și asupra consumatorilor și, indirect, creează un efect de bumerang asupra promotorilor intervenției și beneficiarilor acesteia, fermierii.
Limitarea adaosului comercial pentru produsele agroalimentare fabricate în România este impusă fără a se ține cont de costurile aferente comercializării acestor produse, costuri care sunt direct supuse impactului politicilor publice de majorare a salariului minim și de viitoarea reformă a taxării proprietății.
Costurile retalierilor sunt în mare parte fixe: salarii, chirii, taxe și utilități. Prin urmare, comercianții sunt obligați să aibă o valoare minimă a vânzărilor pentru a fi sustenabili financiar și a proteja locurile de muncă ale angajaților lor. Prin controlul adaosului comercial la produsele agroalimentare fabricate local, retailerii sunt practic constrânși fie să majoreze volumul vânzărilor până la niveluri care să producă venituri echivalente cu cele dinainte de plafonare, fie să genereze o valoare a vânzărilor care acoperă funcționarea eficientă din punct de vedere economic.
În prima variantă, care este în linie cu argumentele promotorilor măsurii, apare un paradox, și anume se consideră că fermierii și producători locali practic renunță la solicitările lor de a obține prețuri care să le acopere ineficiența. Această variantă este total improbabilă.
A doua variantă pe care retalierii ar putea să o aplice pentru a-și conserva veniturile presupune ca aceștia să se orienteze către mărfuri mai scumpe care la un adaos mai mic vor genera pentru ei venituri mai mari. În acest fel se deschide ușa către majorarea prețurilor mărfurilor agroalimentare produse local până la un nivel care să acopere costurile de producție mai mari ale fermierilor și altor producători determinate de ineficiența în utilizarea resurselor și de lipsa de sustenabilitate financiară. Franța a recurs la o abordare de acest gen promovând legislația EGALIM, unde unul din principalele puncte este că nimeni nu poate plăti fermierului un preț mai mic decât costul de producție, fără limitări și fără prețuri de piață. În acest mod, perdantul, ca urmare a efectului de bumerang, este chiar consumatorul care ar fi trebuit să fie protejat. În perioada pandemiei, ca răspuns la reducerea puterii de cumpărare a consumatorilor, retalierii au expandat produsele vândute sub marcă proprie, la prețuri mai mici, deoarece acestea, nefiind legate de o anumită capacitate de producție, pun în valoare facilitățile subutilizate, contribuind astfel indirect la menținerea prețurilor pentru mărfurile aferente unui brand.
Prin urmare, pentru a le oferi consumatorilor mărfuri agroalimentare la prețuri accesibile, comercianții vor fi obligați să se îndrepte spre produse din import care pot substitui mărfuri agroalimentare locale, fie sub marcă proprie, fie cu produse vândute sub alte branduri la un raport calitate-preț mai bun. Orientarea către importuri va accentua deficitul comercial și cel de cont curent, punând presiune suplimentară pe moneda națională și generând un risc de depreciere a leului. Slăbirea monedei naționale i-ar afecta pe toți consumatorii prin creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor legate într-un fel sau altul de alte valute. În același timp, s-ar majora ratele la creditele bancare denominate în valută. Astfel, fermierii și producătorii locali vor fi puși din nou în fața forțelor pieței care vor submina „dreptul lor de a extrage rente” ocolind piața cu ajutorul intervenției publice. Prin urmare, presiunile se vor întoarce către autorități, care vor fi nevoite să treacă la următorul pas pentru controlul piețelor, și anume la interzicerea mărcilor proprii sau chiar a importurilor de produse agroalimentare pe motiv de concurență neloială.
Cel mai bun exemplu este cazul recent în care un producător român de zahăr a protestat contra importului de zahăr din Ucraina vândut sub marcă proprie de către un lanț de magazine tip discount din România. În contextul trecerii la noua etapă de control al piețelor, retailerii nu vor avea decât opțiunea majorării semnificative a adaosurilor la alte mărfuri din portofoliu, cum ar fi cele nealimentare, punând combustibil în acest fel la motorul inflației.
În condițiile în care comercianții nu vor putea să obțină o valoare a vânzărilor care să acopere costurile aferente funcționării eficiente și sustenabile economic, nu le mai rămâne decât restructurarea prin reducerea activității sau, pur și simplu, ieșirea din piață prin insolvență ori închiderea voluntară a afacerii.
Astfel, ceea ce a pornit ca un mijloc de susținere a consumatorilor vulnerabili ajunge să se întoarcă împotriva autorităților prin majorarea șomajului, din cauza slujbelor pierdute în sectorul de retail și în altele indirect afectate, cum ar fi transporturile, depozitarea și partea de cheltuieli de consum pierdută prin concediere. Toate acestea la un loc se vor găsi sintetizate în reducerea veniturilor bugetare sub toate formele (impozitul pe venit, impozitele indirecte, contribuțiile la asigurările sociale), ceea ce va genera o presiune suplimentară pe un buget public deja aflat sub procedura de deficit excesiv și creează un trend care se opune consolidării fiscale.
De asemenea, inflația potențială generată de controlul prețurilor va adăuga o presiune suplimentară pe partea de cheltuieli, determinată de solicitările de ajustare a pensiilor și salariilor. În mediul ostil dat de controlul prețurilor și al piețelor, retailerii se vor confrunta cu majorarea cheltuielilor cu forța de muncă, din cauza potențialei creșteri a salariului minim la un nivel echivalent cu cel calculat din coșul minim de consum pentru un trai decent, prin punerea în aplicare a Directivei UE 2041/2022 privind salariul minim european, și, bineînțeles, solicitărilor de ajustare a salariilor cu inflația. Astfel, un alt „merit” al prețurilor plafonate va fi accentuarea spiralei salarii – inflație, în care economia României dă semne că a intrat deja.
Rezultatul final al propunerii de plafonare a adaosurilor comerciale pentru produsele agroalimentare este faptul că ineficiența producătorilor agricoli, a procesatorilor (ineficiență care este indusă parțial de politica publică de majorare a salariului minim și a taxelor) este acoperită prin intervenția statului pe seama consumatorului și aruncând la gunoi economia de piață.
Orice intervenție a statului care vizează modificarea regulilor piețelor prin măsuri administrative are efecte contrare celor urmărite chiar asupra acelora pe care intervenția statului are ca obiectiv să îi protejeze.
Protecția unor producători prin măsuri administrative este o iluzie, nu are alt rezultat decât o ajustare ulterioară forțată de către piață cu costuri economice și sociale mai mari. Sprijinul îndelungat acordat sectorului agricol european, prin acordarea de stimulente pentru a se eficientiza, nu și-a atins scopul, lucru reflectat de protestele recente din ultimele luni și de rezistența la schimbare impusă de transformările climatice.
Impactul controlului piețelor generat de măsura propusă pentru plafonarea prețurilor dovedește că vânzarea iluziei reducerii inegalităților, rapid și fără eforturi, creează dependență pentru unele sectoare economice și pentru o parte a populației. Acestea ajung să depindă de bunăvoința unor politicieni a căror singură calitate este că pot folosi forța statului pentru a oferi o bunăstare iluzorie.
Sorin Dinu este cercetător în domeniul economic, analist economic și consultant, licențiat al Facultății de Statistică, Informatică și Cibernetică Economică a ASE, licențiat al Facultății de Drept, Universitatea București, Doctor în Economie. El a lucrat în cercetare, Deloitte și alte câteva firme de consultanță financiară, unde a oferit analize economice și financiare sectoriale și la nivel de companie, strategii și planuri de restructurare și dezvoltare a afacerilor, consultant pentru emisiuni de titluri de valoare, analiza pieței, evaluarea activelor și activelor pentru fuziuni și achiziții cu privire a diverse sectoare economice.