Platformă de recrutare: Tinerii de 18-24 aplică pentru locuri de muncă, dar numai 17% dintre ei se și angajează

startup, echipa, calculator Sursa foto: Pexels

Numărul de aplicări ale tinerilor între 18 şi 24 de ani pentru locuri de muncă pe platforma eJobs a crescut cu 123% în luna septembrie a acestui an, comparativ cu aplicările trimise în luna septembrie a anului 2019, potrivit unei analize realizate de o platformă de recrutare și citată de Agerpres. Doar 17,7% dintre tinerii din această categorie de vârstă care aplică la locuri de muncă pe eJobs s-au angajat în ultimele 6 luni, conform sondajului realizat de platforma de intermediere de forţă de muncă.
O dată cu declanşarea pandemiei, segmentul de vârstă 18-24 a urcat de pe ultimul loc în ceea ce priveşte aplicările la locuri de muncă pe locul 2 în topul celor mai activi candidaţi, aplicările lunare ale acestora depăşind 330.000, spun cei de la eJobs.

“Una dintre puţinele şi cele mai îmbucurătoare surprize ale pandemiei a fost să vedem că tinerii au devenit foarte harnici când vine vorba de aplicări. Intenţia lor de angajare e, cu siguranţă, mult peste perioada prepandemică şi chiar la un nivel istoric: avem cu 123% mai multe aplicări din partea lor în luna septembrie a acestui an versus 2019. Oferta de joburi pentru acest segment e şi ea una extrem de generoasă – peste 27.000 de noi joburi lunare. Cu toate acestea, realitatea din piaţă ne arată că procentul celor care îşi şi transformă intenţia în fapt este foarte mic”, a precizat directorul de Marketing al eJobs România, Raluca Dumitra.

Potrivit companiei de intermediere a forţei de muncă, principalul motiv care i-a determinat pe tineri să aplice mai mult în această perioadă a fost dorinţa de stabilitate financiară. Motivele secundare au fost dorinţa de a acumula experienţă, timpul liber disponibil în urma mutării cursurilor în mediul online, creşterea numărului de joburi la distanţă, dar şi de nevoia de a-şi putea acoperi cheltuielile pentru a nu se întoarce să locuiască cu părinţii o dată cu trecerea în online.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Sondajul realizat de eJobs arată că 32% dintre tinerii care nu lucrează în prezent au avut totuşi o primă experienţă profesională, dar au renunţat la locul de muncă pentru că au vrut să se concentreze pe studii (49%), salariul era nesatisfăcător (26%), nu mai aveau suficient timp liber (19%), nu au vrut să se streseze (4%) sau stau cu părinţii şi nu au, de fapt, nevoie să lucreze (2%).

Cu privire la principalele provocări cu care se confruntă la angajare, 90% dintre tinerii respondenţi au menţionat lipsa de experienţă, 69% au apreciat că sunt prea puţine joburi pentru candidaţii cu profilul lor, 34% au precizat că nu ştiu cum să se comporte la un interviu, iar 29% au considerat că salariile sunt prea mici.

Deşi tinerii susţin că nu au suficiente oportunităţi de angajare, datele eJobs România relevă că doar în luna septembrie a acestui an au fost publicate peste 14.000 de locuri de muncă dedicate celor fără experienţă de lucru.

Salariul rămâne un criteriu important la angajare pentru 56% dintre tineri, dar nu cel mai important, căci 59% pun pe primul loc un plan de dezvoltare profesională bine pus la punct, potrivit eJobs.

Celelalte criterii care contează pentru segmentul de vârstă 18-25 sunt o atmosferă de lucru plăcută (37%), să poată lucra timp parţial (33%), flexibilitatea angajatorului (24%), stabilitatea domeniului (24%), dar şi posibilitatea de a lucra de la distanţă (21%).

O treime dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani se aşteaptă să câştige între 2.100 şi 2.500 de lei pe lună la primul job.

Alţi 18% caută salarii cuprinse între 1.700 şi 2.000 de lei, 16% doresc între 2.600 şi 3.000 de lei şi 13% s-ar mulţumi cu un venit cuprins între 1.500 şi 1.700 de lei.

Sondajul eJobs România a fost derulat în luna octombrie a acestui an, pe un eşantion de peste 1.217 de respondenţi cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.

În prezent, pe site-ul eJobs sunt disponibile peste 37.000 de locuri de muncă pentru România şi străinătate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: