Autoritatea Vamală Română a anunţat, marţi seară, că se fac demersurile tehhnice necesare pentru stabilizarea platformei Sistemul Naţional de Import, transmite News.ro. Sistemul a fost pus în funcţiune în 1 august, iar în 4 august au apărut primele probleme tehnice în funcţionarea acestui sistem.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Autoritatea Vamală Română a pus în funcţiune, în data de 1 august, Sistemul Naţional de Import (SNI). Sistemul a devenit operaţional după finalizarea tuturor conexiunilor necesare cu cele 21 de sisteme şi aplicaţii componente sau interoperate. În perioada 1–3 august, sistemul a funcţionat în parametrii aşteptaţi, iar primele declaraţii vamale au fost procesate fără disfuncţionalităţi majore. Începând cu 4 august, au fost înregistrate unele dificultăţi tehnice în funcţionarea sistemului, legate de numărul ridicat de sesiuni concurente deschise simultan de utilizatori”, se precizează într-un comunicat de presă, de marţi al Autorităţii Vamale Române.

Potrivit sursei citate, în primele zile de funcţionare s-a înregistrat şi un volum mare de lucru, faţă de volumul din perioada de testare a platformei.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

”Volumul real de lucru din primele zile de producţie a fost semnificativ mai mare decât cel înregistrat în perioada de testare, ceea ce a dus la supraîncărcarea aplicaţiei la nivel de sesiuni, afectând viteza de acces şi funcţionarea fluentă a platformei. Ca măsură de remediere, echipele tehnice ale Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare şi ale contractorului au iniţiat reconfigurarea sistemului prin distribuirea traficului pe instanţe multiple, pentru a echilibra sarcina şi a asigura stabilitatea funcţionării în regim de producţie extins. Pentru asigurarea unei tranziţii cât mai fluide către noul sistem, structurile de help desk şi de specialitate ale Autorităţii Vamale Române au adoptat măsuri organizatorice extinse, menite să asigure continuitatea activităţii vamale pe toate nivelurile – central, regional şi local, inclusiv prin prelungirea programului de lucru şi în zilele nelucrătoare”, mai arată sursa citată.

În situaţii de indisponibilitate a platformei, vor fi utilizate proceduri alternative.

”Menţionăm faptul că în situaţiile de indisponibilitate temporară a sistemului informatic, au fost dispuse măsuri de utilizare a procedurii alternative”, se mai arată în comunicat.