PNL merge înainte cu relaxarea regulilor la achizițiile publice: „Este o modificare absolut necesară, care va avea un impact pozitiv”/ Conducerea PSD nu susține proiectul de lege

bani calculator spaga mita euro sursa foto: Unsplash

Parlamentarii PNL care au inițiat un proiect de lege ce ridică semnificativ pragurile pentru achizițiile publice fără licitație susțin că vor merge înainte cu inițiativa legislativă, deși conducerea PSD anunță că nu susține proiectul de lege inițiat și de unii dintre parlamentarii PSD, care nu au putut fi contactați de către Economedia. 137 de parlamentari de la PSD, PNL și UDMR au depus un proiect de lege care relaxează regulile de cheltuire a banilor publici și permit achiziții directe, fără licitație, pentru lucrări de până la 5 milioane de lei, comparativ cu pragul actual de 450.000 lei, în timp ce înlătură controlul Curții de Conturi cu cel al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

Printre principalii parlamentari are au inițiat proiectul de lege se numără Laura Vicol (PSD), Alina Tănăsescu (PSD), Cristina Trăilă (PNL), Ioan Cupșa (PNL), Laszlo Sandor Bente (UDMR) și Daniel Florea (PSD).

Conducerea Partidului Social Democrat a transmis ulterior că nu susține inițiativa legislativă. „Proiectul nu a fost discutat în cadrul grupului parlamentar. PSD nu susține acest proiect de leg”, se arată într-un punct de vedere oficial transmis G4Media.ro.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Parlamentarii PSD care au inițiat modificarea legii achizițiilor publice nu au putut fi contactați de Economedia pentru un punct de vedere.

În schimb, inițiatorii din partea PNL contactați de Economedia, Cristina Trăilă și Ioan Cupșa, au spus că vor merge înainte cu proiectul de lege.

„Decizia este de a susține acest proiect de lege si de a merge în continuare cu el. Este o chestiune ce se va discuta în comisie. Este un punct de lege depus, el poate suferi modificări pe parcursul procesului legislativ. Este un proiect de lege lucrat foarte bine din punctul meu de vedere în grupul de lucru, de specialiști. Rămâne de văzut cum se va adopta la final”, a declarat Cristina Trăilă, deputat PNL, pentru Economedia.

În același timp, Ioan Cupșa a declarat că această inițiativă legislativă va fi sprijinită și această inițiativă va avea trecere în Parlamentul României.

„Este o aducere la zi a legilor achizițiilor publice privind Legea 98, legea 99, legea 100/2016. Sunt strâns legate de directiva europeană care reglementează achizițiile publice la nivel european și, de asemenea, legată de această modificare a legii achizițiilor publice este legată de experiența celor care achiziționează bunuri, servicii în Europa”, precizează Ioan Cupșa, deputat PNL.

Care sunt avantajele propunerii de modificare a legii, prin ochii PNL

Întrebați care sunt avantajele proiectului de lege și care au fost motivele pentru care au propus-o, Ioan Cupșa a declarat că este o modificare absolut necesară, care va avea un impact pozitiv.

„Este o modificare absolut necesară pe care trebuia să o facem și e un lucru pozitiv pentru toată lumea. Va avea un impact pozitiv. Printre altele avem o normă care spune că se pot aduce la zi acele contracte care, datorită felurilor în care au evoluat prețurile dintre materiale se vor putea pune în executare. Așa cum arată acum lucrurile, din păcate, lucrurile nu stau bine. Este o intervenție necesară”, precizează acesta.

„În primul rând este o flexibilizare a procedurilor de achiziții în contextul PNRR știut fiind faptul că lucrurile acestea trebuie să se întâmple într-un termen redus și anume proiectele să fie finalizate în 3 ani de zile. E o armonizare instituțională. Și termele de evaluare sunt scurtate și comisiile de evaluare sunt reduse numeric. Sunt avute în vedere toate aspectele legate de ajustarea prețurilor în derularea de achiziții publice știind faptul că sunt creșteri de prețuri pe materiale de construcții. Sunt multe aspecte pe care le-am avut în vedere în momentul în care am lucrat la acest proiect de lege”, a declarat Cristina Trăilă.

Proiectul de lege aduce următoarea schimbare majoră la Articolul 7 din Legea 98 / 2016 privind achizițiile publice, care prevede pragurile pentru achiziții directe fără licitație:

– achiziția directă de bunuri și servicii se poate face dacă valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de este mai mică de 500.000 de lei (față de 135.060 lei în actuala lege),

– achiziția directă de lucrări se poate face dacă valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de este mai mică de 5.000.000 de lei (față de 450.200 lei în actuala lege)

Proiectul mai prevede că autoritățile contractante sunt obligate să „consulte” minimum trei operatori pentru achizițiile directe de peste 130.000 de lei la bunuri și 500.000 de lei la lucrări. Dacă în urma consultării autoritatea respectivă (primărie, minister etc.) primește doar o ofertă valabilă, achiziția poate fi realizată.

Totodată, Curtea de Conturi este înlocuită în procesul de constatare și sancționare a contravențiilor comise în timpul procedurilor de achiziție publică cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP).

Modificările propuse de cei 137 de parlamentari vin pe fondul unor alocări de bugete fără precedent în istoria recentă pentru achiziții publice, atât din bugetul de stat (prin PNDL și programul Anghel Saligny), cât și din fonduri europene și PNRR. De asemenea, inflația galopantă a crescut semnificativ prețurilor multor bunuri, servicii și lucrări, mai cu seamă în construcții.

Proiectul a fost depus la Senat în data de 14 aprilie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Relaxare totala la PNL, foamea de bani e mare dupa pandemie.
    PSD nu sustine, dar voteaza favorabil, ca si ei sunt flamanzi, saracii.

  2. Ăștia de la PSD nu înțeleg că se poate foora mai lesne ? Toată lumea va fi mai ghiftuita.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.