PNRR. Ministrul Dezvoltării a semnat primele 6 contracte finanţate prin Componenta 10 – Fondul local, în valoare de 7,19 milioane lei

bani, finantari, euro Foto: Pexels.com

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a semnat luni primele 6 contracte finanţate prin Componenta 10 – Fondul local din Planul National de Redresare şi Rezilienţă, scrie News.ro. Contractele încheiate între autorităţi publice locale şi Ministerul Dezvoltării vizează amenajarea teritoriului şi planificarea urbană, iar valoarea totală a acestora este de 7.190.710 lei.

Pe 7 iunie, Ministerul Dezvoltării a semnat şi primele 7 contracte din România, finanţate prin Componenta 5 – Valul renovării din Planul National de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de peste 92 milioane de lei, care vizează renovarea integrată a clădirilor.

”Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a semnat, astăzi, în prezenţa prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, primele 6 contracte finanţate prin Componenta 10 – Fondul local din Planul National de Redresare şi Rezilienţă. Contractele încheiate între autorităţi publice locale şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei vizează amenajarea teritoriului şi planificarea urbană, iar valoarea totală a acestora este de 7.190.710,96 lei”, informează ministerul.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

România este în grafic cu îndeplinirea ţintelor, jaloanelor şi reformelor din PNRR, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

”Continuă contractările şi avem astăzi confirmarea că există interes şi că se fac toate eforturile pentru ca ceea ce România şi-a propus prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să se concretizeze în beneficiul cetăţenilor. Aceste proiecte care vizează elaborarea/actualizarea documentelor de amenajare a teritoriului şi de planificare urbană în formatul adaptat pentru Sistemul Informaţional Geografic sunt contractate la o lună de la deschiderea platformei de depunere a proiectelor. Apreciez ritmul în care se lucrează pentru a fructifica oportunităţile finanţării de proiecte şi reforme prin PNRR şi salut soluţia unei platforme digitalizate prin care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a simplificat procedurile şi a redus substanţial timpul de depunere şi evaluare a proiectelor”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Pe 16 mai 2022, a fost deschisă platforma MDLPA pentru prima rundă de depunere a proiectelor în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, iar aceasta se va închide la data de 30 iunie 2022. Astăzi, cu 10 zile înainte de închiderea apelului, pot fi semnate primele contracte a căror evaluare a început pe 8 iunie.

“Ministerul Dezvoltării a pus la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale o plajă variată de investiţii publice, din care aceste autorităţi au posibilitatea de a le prioritiza pe cele mai necesare pentru dezvoltarea comunităţilor locale, în cadrul unor fonduri prealocate pe categorii de UAT-uri. De la achiziţia de mijloace de transport nepoluante, la construirea de locuinţe eficiente energetic pentru tineri specialişti în sănătate şi educaţie, reabilitarea clădirilor publice, finanţarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului, până la construirea de piste de biciclete sau staţii de încărcare electrice, toate pot fi accesate prin platforma digitală pusă la dispoziţie de către minister. Îndemn autorităţile locale să se folosească de cele 10 zile rămase pentru a depune spre finanţare aceste proiecte”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Contractele de finanţare semnate luni vizează:

  • elaborarea Planului Urbanistic General (PUG) în format digital al comunei Deleni (jud. Iaşi) – 527.221,10 lei;
  • elaborarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului şi de planificare urbană în comuna Lupeni (jud. Harghita) – 635.594,41 lei;
  • actualizarea şi transpunerea în format GIS al PUG-ului comunei Călineşti (jud. Teleorman) – 527.221,17 lei;
  • elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) la nivelul localităţii Tismana (jud. Gorj) – 2.676.339,86 lei;
  • actualizarea documentaţiei de urbanism – Plan Urbanistic General al municipiului Galaţi – 3.790.134,41 lei;
  • actualizarea Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean Bihor – 1.388.349,08 lei.

Ministrul dezvoltării a subliniat că până în acest moment, în această primă rundă, au fost depuse 3.261 de cereri, în valoare de 1.620.180.538 de euro, însumând aproape 60% din fondurile alocate Componentei 10, iar bugetul disponibil rămas până la finalizarea apelului este de 1.109.819.462 de euro.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: