Premier Energy Group vine la bursa de la București. Conducerea companiei, cu ocazia lansării IPO-ului: “România poate deveni un fel de hub internațional, pentru noi e important să fim pe BVB/ E important să fim disponibili și pentru piața internațională”

BVB, Bursa de Valori București

Premier Energy Group, compania de infrastructură energetică care a cumpărat CEZ, vine la Bursa de Valori București cu o Ofertă Publică ce se desfășoară în perioada 8-15 mai. Admiterea și începerea tranzacționării va demara în jurul datei de 27 mai, simbolul de tranzacționare fiind PE. CEO-ul companiei spune că s-au primit deja angajamente de la patru investitori “foarte mari”.

Investitorii de la Bursa de Valori București (BVB)pot subscrie acțiuni din oferta de listare a Premier Energy din 8 mai până pe 15 mai. Grupul Premier Energy e deţinut de fondul ceh de investiţii, Emma Capital, fondat de antreprenorul ceh Jiří Šmejc, care a cumpărat recent compania de furnizare CEZ.

Aceasta este prima listare majoră la Bursa de la București din acest an.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Sperăm că acesta e începutul unei noi ere pentru Premier Energy, ca urmare a aprobării prosectului ASF”, a spus Jose Garza, CEO Premier Energy Group. “În ultimii 10 ani afacerea noastră a crescut de la o companie cu venituri 2 milioane de euro la o afacere cu 1,3 miliarde de euro ca venit, iar EBITDA (câștiguri înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare) la final de 2023 era de 128 milioane euro”, a spus CEO-ul companiei. “Am văzut deja un feedback pozitiv din partea investitorilor. Țelul nostru este să devenim unul dintre liderii regionali din zona balcanică, vom continua să investim în eficiența energetică din România”, a menționat Garza.

“Oferim acțuni atât invetitori instituționali, cât și celor de retail. 20% din ofertă se va aloca investitorilor de retail”, a precizat CFO-ul companiei, Petr Stohr. Perioada de ofertă începe azi și se încheie pe 15 mai. Admiterea și începerea tranzacționării va demara în jurul datei de 27 mai, simbolul de tranzacționare fiind PE.

Conducerea companiei a vorbit și despre interesul de achiziții. “În ceea ce privește interesul pentru active de distribuție, cred că sunt foarte interesante pentru noi, pentru că oferă stabilitate businessului, ne oferă acces la clienți loiali pe partea de furnizare, deci da, vom fi interesați în momentul în care astfel de active pe partea de gaze sau electricitate vor apărea pe piață”, a spus Garza.

“Am făcut peste 25 de achiziții în ultimii 10 ani, achizițiile sunt parte din ADN-ul companiei, vom continua. Ultima companie achiziționată pe energie regenrabilă a fost anul trecut, mare parte a fondurilor vor intra îm energei regenerabilă.  Nu ne interesează doar producția, avem o platformă integrată vertical și intră aici și previzionare și distribuire și alte aspecte”, a spus Stohr.

“Considerăm că România poate deveni un fel de hub internațional, pentru noi e important să fim pe BVB și să avem replică la nivel internațional”, a spus CFO-ul. “E foarte important pentru noi să fim disponibili și pentru piața internațională”, a completat acesta.

În ceea ce privește prețurile la energie, CEO-ul Premier Energy spune că e imposibil de prezis ce se va întâmpla în următorii doi ani. “Prețurile din România la energie sunt aliniate la cele europene. Prețurile la gaze sunt mai scăzute în România dcât în alte state din Europa”, a spus Garza.

“Deja am primit angajamente de la patru investitori foarte mari, ceea ce pentru noi înseamnă că această ofertă inițială va fi una de succes”, a menționat CEO-ul, precizând că e vorba despre investitori locali și străini.

Preț de subscriere de la 19 lei

Preţul de subscriere este cuprins între 19 şi 21,5 lei pentru investitorii instituţionali, iar pentru investitorii de retail prețul este de maxim de 21,5 lei, potrivit prospectului. Detaliile ofertei, mai jos.

Compania și-a anunțat intenția de a se lista la bursă din 18 aprilie. Premier Energy anunța atunci că vrea să lanseze o ofertă publică inițială (IPO) de acțiuni ordinare, adresată investitorilor de retail și instituționali din România și o ofertă adresată investitorilor instituționali internaționali eligibili.

Compania intenţionează să obțină aproximativ 100 de milioane de euro rezultate dintr-o majorare de capital cu excluderea drepturilor de preferință, iar principalul său acționar, EMMA Alpha Holding Ltd. intenționează să vândă acțiuni existente în valoare de aproximativ 25 de milioane de euro.

În plus, Oferta va beneficia, de asemenea, de o opțiune uzuală de supra- alocare oferită de EMMA Capital de până la 15% din Tranzacția de Bază.

Societatea afirmă că va utiliza veniturile din listare pentru a finanța creșterea viitoare, în special în segmentul producției de energie regenerabilă.

Detaliile ofertei

• Intervalul orientativ al Prețului de Ofertă a fost stabilit între 19 RON și 21,50 RON pe Acțiune Oferită (“Intervalul Prețului de Ofertă”).
• Oferta include până la 35.937.859 Acțiuni Oferite: (i) un număr de până la 25.000.250 Acțiuni Noi oferite spre subscriere de Societate, și (ii) un număr de până la 6.250.063 Acțiuni Existente oferite spre vânzare de către principalul său acționar EMMA Alpha Holding Ltd (“EMMA Capital”, “Acționarul Vânzător”) (împreună, “Acţiunile de Bază”), și un număr de până la 4.687.546 Acțiuni Supra-alocate puse la dispoziţie de EMMA Capital.
• În plus, la recomandarea Coordonatorilor Globali Comuni și în urma consultării cu aceștia, Societatea și Acționarul Vânzător pot decide în comun să majoreze numărul de Acțiuni Oferite cu până la 20% din numărul de Acțiuni de Bază, reprezentând până la 6.250.063 Acțiuni suplimentare, din care 80% vor fi Acțiuni Noi suplimentare și 20% Acțiuni Existente suplimentare. După finalizarea IPO, EMMA Capital va continua să dețină majoritatea acțiunilor în Premier Energy Group.
• Oferta publică inițială va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor de retail și instituționali din România, precum și într-o ofertă adresată investitorilor instituționali internaționali eligibili. Oferta este împărțită în două Tranșe ale Ofertei, după cum urmează: (i) 20% din Acţiunile Oferite vor fi oferite iniţial Investitorilor de Retail, iar (ii) Acţiunile Oferite rămase vor fi oferite iniţial Investitorilor Instituționali.
• Perioada de Ofertă începe pe 8 mai 2024 şi este de așteptat să se încheie pe 15 mai 2024. Preţul de Ofertă şi numărul exact de Acţiuni Oferite care vor fi vândute vor fi stabilite în urma procesului de bookbuilding din cadrul Perioadei de Ofertă şi se estimează că vor fi anunţate în data de 16 mai 2024 sau în jurul acestei date. Decontarea este preconizată să aibă loc în data de 20 mai 2024 sau în jurul acestei date. Admiterea Acțiunilor la tranzacționare şi începerea tranzacţionării la BVB este de aşteptat să aibă loc în data de 27 mai 2024 sau în jurul acestei date. Se preconizează că Acțiunile vor fi tranzacționate având simbolul “PE”.
• Investitorii de retail au dreptul la o reducere de 5% din Prețul Final de Ofertă (“Prețul Final de Ofertă Redus”) pentru ordinele de subscriere depuse în mod valabil în primele 3 (trei) zile lucrătoare ale Perioadei de Ofertă (respectiv până în data de 10 mai 2024 inclusiv). Acțiunile Oferite care sunt subscrise în Tranșa Investitorilor de Retail începând cu 11 mai 2024 vor fi vândute investitorilor de retail la Prețul Final de Ofertă.
• Investitorii de retail pot subscrie prin intermediul BT Capital Partners, în unitățile Băncii Transilvania şi Alpha Bank, precum şi prin intermediul participanților eligibili ce se regăsesc pe lista publicată pe site-ul BVB. Informații suplimentare sunt disponibile pe site-urile băncilor menționate.
• Societatea va utiliza fondurile obținute în cadrul Ofertei pentru a achiziționa active de energie regenerabilă în România și în Moldova, precum și în vederea acoperirii cheltuielilor de capital realizate cu dezvoltarea de active de producere a energiei regenerabile. Societatea intenționează să distribuie sub formă de dividende 30% – 70% din profitul său net anual consolidat.
• Interdicții de înstrăinare a acțiunilor vor fi aplicate, potrivit practicii, atât pentru Societate (360 de zile) cât și pentru EMMA Capital (180 de zile). În plus, va exista o interdicție de înstrăinare de 2 ani pentru CEO-ul Premier Energy, dl. Jose Garza, și pentru CFO, dl. Petr Stohr, care intenționează să subscrie în cadrul Ofertei.
• Prospectul a fost aprobat de ASF și este disponibil pentru consultare pe site-urile Premier Energy şi al BVB, respectiv www.premierenergygroup.eu şi www.bvb.ro. Copii ale Prospectului vor fi furnizate la cerere, în timpul programului obișnuit de lucru, în orice zi lucrătoare, la adresa din Bucureşti a Societății: str. Vasile Alecsandri nr.4, sector 1, Bucureşti.
• Citigroup, UniCredit Bank GmbH (Sucursala Milano) și WOOD & Company acționează în calitate de Coordonatori Globali Comuni în legătură cu Oferta. Alpha Bank România S.A. și BT Capital Partners S.A. acționează în calitate de Deținători Comuni ai Registrului de Subscrieri. STJ Advisors acționează în calitate de Consultant Financiar al Societății în legătură cu Oferta. UniCredit S.p.A. acționează, de asemenea, în calitate de Consultant ESG al Societății în legătură cu Oferta.

Prospectul poate fi citit AICI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: