UPDATE Guvernul a adoptat vineri un proiect prin care majorează cu 50% salariile de bază ale angajaților implicați în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că majorările salariale  vor fi plătite de la bugetul de stat, el precizând că „nu este vorba despre sporuri în plus, ci de o uniformizare”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Trebuie să fim conștienți că avem aproape 30 miliarde de euro din PNRR, alte aproape 60 de miliarde de euro prin fondurile din cadrul financiar multianual 2014-2020 și 2021-2027. Cei care lucrează cu fondurile PNRR sunt plătiți din bani de la bugetul de stat. Cei care lucrează cu fondurile de coeziune, banii sunt asigurați prin aceste fonduri europene. Nu este vorba despre sporuri în plus, ci de o uniformizare a acestor prevederi. Pentru a nu mai avea elemente de diferență de la un minister la altul, am considerat necesar că trebuie să avem această procedură, astfel încât să ne asigurăm că avem capacitatea administrativă pentru a atrage fiecare eurocent, pentru că sunt foarte importante fondurile astfel încât să ne menținem în echilibru economia și să asigurăm tot ce ne-am propus prin PNRR și prin planul de guvernare”, a declarat premierul.

Reamintim că Guvernul discută vineri o ordonanță de urgență prin care majorează cu 50% salariile de bază ale angajaților implicați în implementarea de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile precum și cei implicați în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), indiferent de numărul de proiecte în care sunt implicați.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

„Personalul din instituțiile și/sau autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și personalul implicat în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență prevăzut la art.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 230/2021, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect”, conform documentului.

În prezent, personalul din structurile antemenţionate are dreptul la majorarea cu până la 35% a salariului de bază.