Presa greacă: România este un paradis fiscal pentru întreprinderile mici şi mijlocii

bugetari, reforma bugetara, dosare Sursă foto: Freepik.com

România reprezintă un pol de atracție pentru mediul de afaceri, iar Grecia se află pe locul 5 în rândul principalelor țări investitoare în această ţară, scrie Insider.gr, potrivit Rador Radio România.

Potrivit Buletinului referitor la Evoluţiile Economice și de Afaceri în România, întocmit de Biroul pentru Afaceri Economice și Comerciale al Ambasadei Greciei la București pentru anul 2023, Grecia se află pe locul 5 în clasamentul țărilor investitoare, urcând 3 poziţii, de pe locul 8 pe care s-a situat în 2022. Datele prezintă o creștere atât a capitalului investit, cât și a numărului de companii înregistrate. Investițiile totale/FDI Stock al Greciei în România în 2023 a ajuns la 2,44 miliarde de euro (față de 1,5 miliarde euro în 2022, o creștere cu 59,5%, în principal datorită achiziției Enel de către PPC), ceea ce reprezintă 5% din total (3,29% în 2022). Numărul companiilor românești cu capital grecesc se ridică la 8.624, reprezentând 3,45% din total față de 8.398 de companii, adică un procent de 3,42% din total, în 2022.

România reprezintă o destinație de investiții destul de atractivă, deoarece prezintă oportunități de afaceri însoțite de un sistem fiscal favorabil. Companiile grecești care își deschid sau își mută sediul în această țară balcanică activează în diverse sectoare ale economiei, de la energie, construcții, sector primar, tehnologie, alimentaţie publică până la imobiliare și comerţ cu amănuntul. Numărul companiilor active cu capital grecesc care au depus declaraţii fiscale pentru 2022 se ridică la 2.000, cifra de afaceri totală a acestora fiind de 5,8 miliarde de euro, iar numărul angajaților care lucrează în cadrul acestor companii depășind 20.000 de persoane. Marea majoritate a acestor companii sunt concentrate în București.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Surse din piață au explicat că sistemele fiscale avantajoase din țări precum România și Bulgaria sunt deosebit de atractive, în special pentru companiile din nordul Greciei, inclusiv datorită proximității geografice.

Regimul fiscal

Regimul fiscal aplicat în România pentru întreprinderi prevede:

– O cotă unică de impozitare de 16% pe profit fără plata în avans a impozitului și fără taxa pe profesie, aşa cum se percepe pentru întreprinderile din Grecia.

– Întreprinderile foarte mici, cu o cifră de afaceri anuală de până la 60.000 euro şi cel puţin 1 angajat sunt impozitate cu o cotă de 1% din cifra de afaceri şi nu din profit. De exemplu, un SRL de mici dimensiuni, cu o cifră de afaceri de 50.000 de euro plătește un impozit de 500 de euro.

– Întreprinderile mici și mijlocii cu o cifră de afaceri anuală mai mare de 60.000 euro și până la 500.000 euro sunt impozitate cu o cotă de 3% din cifra de afaceri.

– Întreprinderile mari cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an sunt impozitate cu o cotă de 1% pe cifra de afaceri anuală, dacă acest impozit este mai mare decât impozitul aferent pe profit aplicat la cotă de 16%.

La ce ar trebui să fiţi atenţi înainte de a înființa o companie

În România, procesul de înființare a unei firme, dacă există documentele justificative necesare (fotocopie pașaport sau act de identitate pentru fiecare acționar și unele declarații), are loc în termen de 5 zile lucrătoare, pe baza a 3 semnături și trecând prin două agenții guvernamentale. Legalitatea unei companii în această țară este determinată de 3 elemente principale:

– Deţine un sediu legal, într-un birou sau apartament, dovedind că acest sediu este folosit.

– Deţine conturi bancare.

– Deţine un contract cu un contabil autorizat recunoscut de administraţia financiară.

Care este situaţia în Grecia

În Grecia se aplică un impozit de 22% pe profitul companiilor față de 10-12,5% cât este în multe state din UE (Cipru, Bulgaria). La dividende, impozitul este doar 5%, cu mult sub media OCDE (24,2%).

În indicele internațional al competitivității fiscale, Grecia se situa pe locul 25 dintre cele 38 de țări OCDE în 2023. În ceea ce privește categoriile individuale ale Indexului, Grecia se clasează:

– Pe locul 19 la impozitarea companiilor

– Pe locul 8 la impozitarea persoanelor fizice

– Pe locul 33 la impozitarea consumului

– Locul 28 la impozitele pe proprietate

– Pe locul 23 la impozitarea profiturilor în străinătate.

Printre punctele slabe ale sistemului fiscal grecesc se numără cotele ridicate de TVA, Grecia având una dintre cele mai mari cote de TVA din OCDE (24%), dar şi una dintre cele mai limitate baze de impozitare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: