Președintele BCE: Aderarea Croaţiei la zona euro dovedeşte că moneda unică este în continuare atractivă

zona schengen euro UE bani Foto: Marian Vejcik / Dreamstime.com

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, susţine că faptul că numărul statelor membre ale Uniunii Europene care utilizează moneda unica europeană a ajuns la 20 dovedeşte că euro nu şi-a pierdut atractivitatea, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

„Croaţia a depus eforturi susţinute pentru a deveni cel de-al 20-lea stat membru al zonei euro, care au fost încununate de succes. Felicit poporul croat. Această realizare demonstrează că euro este o monedă atractivă, care aduce stabilitate ţărilor care o adoptă”, a spus Christine Lagarde într-un comunicat de presă.

Începând de duminică, 1 ianuarie 2023, bancnotele şi monedele euro au fost puse în circulaţie în Croaţia, iar Hrvatska narodna banka, Banca centrală naţională a Croaţiei, a devenit membră a Eurosistemului. Sistemul băncilor centrale din zona euro cuprinde BCE şi băncile centrale naţionale ale ţărilor a căror monedă este euro. Consiliul guvernatorilor BCE este acum compus din 26 de membri prin includerea guvernatorilor Băncii Naţionale a Croaţiei, Boris Vujcic.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Croaţia a devenit şi primul stat membru al Uniunii Europene care a aderat în aceeaşi zi atât la spaţiul Schengen cât şi la zona euro.

„Posibilitatea de a trece frontierele interne fără verificări este o realizare importantă, posibilitatea de a face plăţi peste graniţă utilizând aceeaşi monedă unică europeană este o altă realizare”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Moneda unică este un simbol al unităţii şi suveranităţii europene. Deşi toate satele membre UE, cu excepţia Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puţine ţări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice. Cehia, Ungaria, Polonia şi Suedia nu par interesate să adere la zona euro.

„Doar şase state membre UE nu sunt membre ale clubului”, excluzând Danemarca, a spus Christine Lagarde, într-un interviu acordat cotidianului croat Jutarnji list. „Dacă au nevoie de mai mult timp, nu este o problemă. Atunci când vor îndeplini criteriile şi vor dori să se alăture, vom fi încântaţi să creştem numărul ţărilor din zona euro”, a spus Lagarde.

Începând cu data de 1 ianuarie 2002, milioane de europeni din 12 ţări şi-au abandonat monedele naţionale, lire, franci, mărci sau drahme, pentru monede şi bancnote în euro. Acestora li s-au alăturat ulterior cetăţenii din alte şapte ţări: Slovenia în 2007, Cipru şi Malta în 2008, Slovacia (2009), Estonia (2011), Letonia (2014), Lituania în 2015, şi acum Croaţia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Da.
    Exceptional.
    Cu 4 milioane de consumatori in plus asa se vede!
    Ruta balcanica pe acolo trece!🤔

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.