Președintele Zelenski cere NATO o reuniune pentru a discuta despre un coridor pentru exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră

ucraina, rusia, grau, cereale, criza alimentara, razboi, blocaj, productie, vase, nava, transport Sursa foto: STRINGER / AFP

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat sâmbătă că i-a cerut şefului NATO, Jens Stoltenberg, să convoace o reuniune a nou înfiinţatului Consiliu NATO-Ucraina pentru a discuta despre securitatea pe Marea Neagră, în special despre funcţionarea unui coridor pentru exporturile de cereale ucrainene, transmite News.ro.

Zelenski a spus că a vorbit în cursul zilei la telefon cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Am discutat cu domnul Stoltenberg despre măsurile noastre pentru a debloca şi a asigura funcţionarea durabilă a coridorului de cereale. În cooperarea noastră, am trecut la un nivel nou, mai înalt – nivelul Consiliului NATO-Ucraina. Şi acest mecanism poate funcţiona. I-am adresat lui Jens o propunere de a convoca imediat un astfel de Consiliu pentru consultări relevante în caz de criză”, a anunţat Volodimir Zelenski în discursul video adresat compatrioţilor sâmbătă seară.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

El a precizat că reuniunea va avea loc în zilele următoare. „Putem depăşi criza de securitate din Marea Neagră” – este convingerea lui Zelenski.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Orice destabilizare în această regiune şi întrerupere a rutelor noastre de export va însemna probleme cu consecinţe pentru întreaga lume. O criză a preţurilor este cea mai mică dintre posibilele consecinţe”, a arătat Zelenski.

Preşedintele ucrainean a spus că vrea ca acordurile la care s-a ajuns la summitul NATO de la Vilnius să fie puse în aplicare cât mai curând şi a repetat că Ucraina vrea să adere la NATO. „Prioritatea rămâne neschimbată: dorim să aderăm la NATO cât mai curând posibil, atunci când condiţiile de securitate o vor permite. Numai aşa se va garanta în mod fiabil securitatea şi pacea în întreaga Europă”, a punctat Zelenski.

Rusia s-a retras săptămâna aceasta din acordul – mediat de ONU şi Turcia – care asigura un coridor de securitate pentru cerealele ucrainene transportate pe Marea Neagră, afirmând că ţările occidentale au ignorat cererile sale de a-i asigura propriile exporturi de alimente şi îngrăşăminte. Rusia a declarat în aceste condiţii că navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene din Marea Neagră ar putea fi considerate ţinte militare.

La rândul său, Ucraina a notificat ONU că îşi stabileşte o rută proprie pentru transportul cerealelor, care ar presupune trecerea prin apele teritoriale ale României.

Consiliul NATO-Ucraina, unde participanţii au „statut egal”, a fost înfiinţat luna aceasta la summitul NATO de la Vilnius, dorindu-se a fi una din garanţiile oferite Ucrainei că se află şi mai aproape de alianţa militară occidentală.