Prețurile la energie electrică ar putea scădea: România și Bulgaria își vor conecta bursele de energie, din octombrie / România intră într-o uniune de piață și cu Ungaria, Cehia și Slovacia

Energie electrica curent Sursa foto: Pixabay

Este posibil ca prețurile la electricitate pentru companii să se liniștească în toamnă, când Bulgaria și România își vor conecta în cele din urmă bursele de energie electrică, scrie publicația bulgară Sega, potrivit Rador.

Se așteaptă ca unirea pe piață cu România să se întâmple la sfârșitul lunii octombrie, iar atunci Bulgaria va putea cumpăra energie electrică din toată Europa, a anunțat directorul executiv al Operatorului de Sisteme de Electricitate (ESO) Anghelin Țacev, într-un interviu acordat postului public de radio de la Sofia (BNR).

Unificarea piețelor va permite tranzacționarea energiei electrice pe acest segment de piață cu mult mai multe țări decât în prezent, deoarece România intră într-o uniune de piață și cu Ungaria, Republica Cehă și Slovacia, iar acestea la rândul lor cu țări și mai îndepărtate din UE, ceea ce crește oportunitățile și poate avea un efect favorabil asupra prețurilor, scrie și publicația bulgară 24chasa.bg.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Testele vor începe la 20 septembrie și, dacă totul merge bine, tranzacționarea va începe în perioada 26-29 octombrie. Uniunea de piață oferă de fapt acces automat cumpărătorilor și comercianților bulgari la ofertele celorlalți participanți de pe piață din întreaga Europă. Desigur, oportunitățile concrete pentru tranzacții depind și de capacitatea rețelelor, adică câtă energie poate trece fizic, pentru a fi transferată de la o rețea electrică națională la alta. Conectarea cu piața din România, potrivit planului, era programată să fie finalizată până la sfârșitul anului trecut, dar a fost amânată. Proiectul interimar, care urma să conecteze piețele Ungariei, Austriei și Poloniei peste granițe, a fost, de asemenea, întârziat. Astfel, conexiunea cu Grecia, unde electricitatea este foarte scumpă, a precedat unificarea cu România.

În prezent, există un deficit în întreaga regiune – „începând cu Ungaria, România, Bulgaria, Grecia, Serbia, Croația, Slovenia, Italia”, iar acest lucru nu are cum să nu afecteze prețurile, a menționat Țacev.

Sursa: Rador