Preţurile producţiei industriale pe piaţa internă şi piaţa externă au scăzut cu 0,3% în luna iunie 2025, comparativ cu luna iunie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), citate de News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Industria extractivă a înregistrat scumpiri cu 5,03% în iunie faţă de iunie 2024 şi de 0,92% faţă de mai 2025. La această categorie, extracţia cărbunelui superior şi inferior s-a scumpit cu 15,31% în iunie 2025, comparativ cu iunie 2024, şi s-a ieftinit cu 0,64% faţă de mai 2025.
Industria prelucrătoare s-a scumpit cu 2,15% în iunie 2025, comparativ cu iunie 2024, şi cu 0,29% faţă de mai 2025. În această categorie, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice s-a scumpit cu 8,89% în iunie 2025, comparativ cu iunie 2024, şi cu 0,31% faţă de mai 2025.
Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-au ieftinit cu 7,37% în iunie 2025, comparativ cu iunie 2024, şi cu 0,52% faţă de mai 2025. Captarea, tratarea şi distribuţia apei s-a scumpit cu 9,29%.