Prima linie a conductei Nord Stream 2 a fost umplută cu gaze pentru export

nord-stream-2

Operatorul gazoductului Nord Stream 2 a anunţat luni că prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu aşa-numitul “gaz tehnic”, în timp ce firma aşteaptă în continuare aprobările necesare pentru a putea începe să vândă gaze naturale Europei, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Mai mulți experți acuză Rusia că a contribuit în mod voit la criza gazelor naturale din Europa, pentru a grăbi procesul de autorizare a controversatului gazoduct Nord Stream 2.

Analiştii estimează că gazoductul Nord Stream 2, un proiect gestionat de un consorţiu condus de grupul rus Gazprom, ar urma să obţină autorizaţia necesară din partea Autorităţii de reglementare din Germania pentru a putea să înceapă vânzările comerciale de gaze naturale, chiar dacă întregul proces de aprobare ar putea să se întindă pe mai multe luni.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

O cantitate de aproximativ 177 milioane de metri cubi de gaz tehnic, necesar pentru a menţine presiunea în conductă pentru viitoarele vânzări de gaze naturale, a fost pompată în prima linie a conductei Nord Stream 2, care a ajuns la o presiune de 103 bari, a precizat operatorul. “Această presiune est suficientă pentru a începe transportul de gaze în viitor”, precizează firma elveţiană Nord Stream 2 AG, adăugând că acum se derulează măsurile de pregătire pentru cea de-a doua linie a conductei.

La începutul lunii septembrie, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.

Programat iniţial să devină funcţional în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se implică în construcţia acestei conducte. Perspectivele s-au schimbat după ce preşedintele Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an, când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia ca pe o armă împotriva Ucrainei.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: