Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată optimist că, până la sfârşitul anului, Primăria generală va reuşi să reabiliteze toţi cei 70 de kilometri de conductă din reţeaua principală de termoficare pe care şi-a propus să-i modernizeze, transmite News.ro, citând declarații de la Euronews. Edilul a explicat că 45 de kilometri au fost deja refăcuţi, iar pentru restul, până la 70, lucrările sunt în grafic. „O să fie avarii numai că ele vor fi mai puţine”, anunţă edilul, dând ca exemplu zona Mihai Bravu, unde anul trecut cu fost 60 de avarii, iar anul aceasta se aşteaptă să nu mai existe deloc.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Anul trecut am făcut 50 (de kilometri de conduce pe reţeaua principală de termoficare – n.r.) şi anul ăsta am spus că o să facem 70 şi sunt foarte optimist că o să-i facem. Acum două săptămâni eram la 45. Avem 15 şantiere deschise şi pe fiecare dintre ele suntem în grafic”, a afirmat primarul general al Capitalei, joi seară, într-o emisiune la Euronews România.

Primarul subliniază că şi presiunea în conducte va fi mai mare pe unele zone, admiţând, însă, că probleme vor mai exista din cauza defecţiunilor de pe reţea.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

„O să fie avarii numai că ele vor fi mai puţine decât… adică în zonele cum este Mihai Bravu, unde am terminat o bucată, acolo nu o să mai fie probleme, au fost 60 de avarii anul trecut, anul ăsta nu o să mai fie niciuna. Faptul că am lucrat în Mihai Bravu nu înseamnă că ajutăm numai Mihai Bravu, pentru că acolo este o magistrală care duce apa fierbinte de la CET Sud până în cartierul Aviaţiei, deci implicit şi presiunea care se va duce până Aviaţiei va fi mai mare. Deci o să avem mai puţine avarii, dar vor mai fi avari, evident şi calitatea o să fie mai bună”, a mai declarat primarul.