Opera din Craiova, din subordinea Primăriei Craiova (primar Lia – Olguța Vasilescu), a scos la licitație în SICAP servicii de marketing și promovare a festivalului IntenCity, care va avea loc în perioada 29 iunie – 2 iulie pe stadionul „Ion Oblemenco”, din localitate. Contractul are o valoare de 2,31 milioane lei și presupune crearea strategiei de promovare și a identității de brand, care vor implica inclusiv colectarea de „big data” privind publicul-țintă și preferințele acestuia, care să fie interpretate de inteligența artificială (AI), pentru maximizarea rezultatelor pozitive – încasări cât mai mari și creșterea notorietății evenimentului. În promovarea IntenCity se vor folosi toate canalele media, de la presă scrisă și online, la TV, social media și outdoor.
Iată ce servicii caută Craiova, potrivit caietului de sarcini al licitației:
„1. Strategia de promovare a Festivalului IntenCity. Prezentarea Strategiei de Promovare trebuie să includă, printre altele: – identificarea audienței, public țintă targetat din România și din țări învecinate (Bulgaria, Serbia); – organizarea și gestionarea campaniei de Marketing și Comunicare care să cuprindă inclusiv analiza celor mai bune practici de targeting și remarketing, inclusiv „big data” cu ajutorul AI, pentru depistarea celor mai eficiente canale și metode de promovare pentru atragerea audienței țintă; – calendar de activități de marketing; – calendar comunicare.
2. Identitate generală de brand pentru festival Autoritatea contractantă va pune la dispoziția prestatorului logo-ul Festivalului ce va fi declinat de către prestator pe toate materialele personalizate (flyere, afișe, materiale promoționale, comunicate, mape, etc.) ce vor fi utilizate pentru eveniment.Realizarea identității generale pentru Festival va trebui să includă adaptarea unei imagini unitare (de la creație până la implementare) și declinarea acesteia. Toate aceste materiale trebuie aprobate, în prealabil, de către Autoritatea Contractantă.
3. Campanie de promovare în publicații online ce va cuprinde publicarea de advertoriale și/sau materiale jurnalistice în presa online.
4. Campanii de comunicare la RADIO. Campania de comunicare la radio presupune creația, producția și difuzarea a 3 spoturi radio (3 producții diferite). Durata aproximativă a fiecărui spot va fi de 20-30 de secunde.
5. Campanie de promovare TV 5.1. Spot TV Crearea, producția și difuzarea unui spot TV, cu o durată de aproximativ 30 de secunde, format full HD/4K. 5.2. Publireportaje TV: Crearea, producția și difuzarea a minim 4 publireportaje TV diferite pentru România care vor fi difuzate înainte de eveniment (nu mai târziu de 29 iunie 2023), format full HD/4K, cu o durată între 40 și 60 de secunde care vor fi difuzate la posturile TV menționate anterior, în prime-time, în intervalul orar 18.00 –23.00. 6. Campanie social media Campania social media se va desfășura pe următoarele platforme: Facebook; Instagram; Tik – Tok; Youtube, fiind deja create pagini dedicate Festivalului, pagini care vor fi puse la dispoziția prestatorului, în vederea administrării pe durata derulării contractului, împreună cu Autoritatea Contractantă. 7. Campanie de publicitate outdoor. Realizare campanie publicitară outdoor pentru eveniment (cu toate serviciile incluse de concepție, machetare, producție, chirie panouri, montaj) 8. Materiale promoționale 9. Servicii conexe”.
Firmele interesate să ia contractual de promovare a IntenCity au puțin timp să se pregătească. Pe 14 martie, este desfacerea ofertelor iar departajarea lor se face după criteriul prețului cel mai scăzut. Finanțarea este de la bugetul municipal al Craiovei.
A doua ediție a IntenCity, festival de mai multe genuri musicale, se va desfășura la Craiova la începutul lunii iulie. Potrivit descrierii, „evenimentul urmărește să resemnifice spațiul public și să ajute comunitatea locală să înțeleagă mai bine rolul artelor și al culturii, prin intermediul unor întâlniri neobișnuite între artiști, spații și public”.
Anul trecut, IntenCity s-a desfășurat la sfârșitul lunii august și a beneficiat de un buget total de 22 milioane lei, alocare de la bugetul municipal, din care contractul de promovare a fost atribuit pentru 2,16 milioane lei. Potrivit datelor comunicate de Primărie, au fost, în total, aproape 55.000 de spectatori plătitori de bilete ori posesori de invitații care au plătit 2,4 milioane lei. La această sumă, s-au adăugat banii din sponsorizări – cuantum neprecizat. Pentru onorariile artiștilor prezenți, au fost cheltuiți 17,5 milioane lei. Primăria nu a precizat dacă festivalul a ieșit pe profit sau nu.