Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se declară încrezător că bugetul pentru 2024, respins în şedinţa de vineri a CGMB, va fi adoptat miercuri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

El a precizat că, în cursul zilei de marţi, va avea o discuţie cu reprezentanţii partidelor din CGMB, pe marginea amendamentelor susţinute de către acestea.

“O să avem mâine o foarte lungă discuţie pe buget şi pe amendamentele cu care vin partidele şi eu sunt foarte optimist că miercuri o să avem buget, pentru că nu ne putem juca cu servicii publice, cu salarii, cu funcţionarea activităţii. Eu sunt deschis să avem discuţia pe amendamentele pe care o să le avem în sfârşit mâine dimineaţă şi cred că suntem oameni responsabili”, a afirmat luni primarul general, într-o declaraţie acordată presei, transmite Agerpres.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Nicuşor Dan a subliniat că este important ca bugetul Capitalei să fie aprobat până pe data de 8 martie, astfel încât să fie încasate cotele defalcate din impozitul pe venit.

“O să discut, aşa cum am discutat trei ani de zile, cu toată lumea, pentru că asta înseamnă politică. Bineînţeles că am şi eu ideile mele, dar trebuie să ai o majoritate, tot timpul, ca să treci nişte proiecte. Da, o să discutăm. Bineînţeles că suntem într-o perioadă pre-electorală, propice pentru declaraţii politice. Toată lumea e legitim să le facă. Singura chestiune care e importantă în această perioadă e să avem buget înaintea datei de 8 martie, când trebuie să vină sutele de milioane de la impozitele bucureştenilor, care vin prin intermediul Ministerului Finanţelor”, a spus primarul general.

Bugetul Capitalei pentru 2024 a fost respins, vineri, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, întrunit în şedinţă extraordinară.

Proiectul a obţinut 18 voturi “pentru”, 6 abţineri şi 4 voturi “împotrivă”, insuficiente în vederea adoptării.

Grupul PSD nu a participat la şedinţă.

În cadrul şedinţei, liberalii au criticat lipsa investiţiilor, sumele prea mari alocate pentru protocol sau diverse evenimente şi faptul că Primăria nu a achitat integral în ultimii ani stimulentele destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi. De asemenea, într-un comunicat de presă, PNL Bucureşti i-a cerut primarului general să vină “cu un proiect realist, fără pomeni electorale” şi a acuzat lipsa fondurilor pentru termoficare şi transport, “incapacitatea”de a atrage bani europeni, fonduri insuficiente pentru mari proiecte de infrastructură.