InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de 500 de milioane de euro în administrare, a listat miercuri 29 mai, primul ETF (Exchange Traded Fund) de la Bursa de Valori București, anunță un comunicat al BVB. Acest ETF urmărește performanța indicelui BET-TRN, varianta de randament total net a indicelui BET, care reflectă atât evoluția prețurilor celor mai importante companii românești listate la bursă, cât și a reinvestirii dividendelor nete oferite de către acestea.
InterCapital BET-TRN UCITS ETF se tranzacționează la BVB sub simbolul bursier ICBETNETF și a debutat la un preț de 74,63 de lei pentru o unitate de fond.
„Avem tot mai mulți investitori la Bursa de Valori București, iar piața de capital locală le oferă tot mai multe oportunități de diversificare a portoliului, de la acțiuni, obligațiuni, produse structurate, până la ETF-uri. Atât creșterea numărului de investitori de retail, cât și a activelor nete a fondurilor ce investesc la BVB au generat, de la începutul anului, o majorare a capitalizării bursiere până la 356 de miliarde lei. Apetitul investitorilor de a tranzacționa unități de fond listate la bursă a crescut în ultimii ani. Începând de astăzi aceștia au acces la un nou instrument investibil prin care pot accesa perfomanța celor mai importante 20 de companii listate la BVB. Ne bucură parteneriatul cu echipa InterCapital Asset Management care a creat acest fond de investiții tranzacționabil, disponibil acum pe trei piețe din regiune: București, Zagreb și Ljubljana”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.
„Suntem încântați să anunțăm lansarea primului nostru produs tranzacționabil la Bursa de Valori București: un nou ETF conceput pentru a oferi oportunități unice atât investitorilor de retail, cât și celor instituționali. La InterCapital, ne dorim să contribuim la internaționalizarea pieței de capital din România. ETF-ul BET-TRN, tranzacționabil acum la Bursele de Valori București, Zagreb și Ljubljana, constituie un pas important în această direcție, cu atât mai mult cu cât aceasta este prima listare a unui fond străin la Bursa de Valori București. Pentru a marca intrarea noastră pe piața de capital din România vom suspenda comisionul de administrare pentru ETF-ul nostru pe toate cele trei piețe. Acest comision, care este deja cel mai mic de pe piață, va fi eliminat până la 31 iulie, promovând astfel și mai mult acest produs în rândul investitorilor locali.”, a declarat Ivan Kurtovic, Președintele Consiliului de Administrație al InterCapital Asset Management.
InterCapital BET-TRN UCITS ETF urmărește performanța indicelui BET-TRN, varianta de randament total net a indicelui BET, care include 20 de companii de tip blue-chip românești: Banca Transilvania, OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, BRD Groupe Societe Generale, Nucleaelectrica, DIGI Communications, Electrica, Transgaz, MedLife, Fondul Proprietatea, One United Properties, Transport Trade Services, Transelectrica, Teraplast, Aquila Part Prod Com, Sphera Franchise Group, Bursa de Valori București, Purcari Wineries și Conpet. Indicele BET-TRN a fost lansat în octombrie 2021 și de la acel moment a înregistrat o creștere de 61%, până la valoarea de 37.015 puncte.
Listarea InterCapital BET-TRN UCITS ETF a fost realizată cu sprijinul Investimental, cel mai nou broker pe piața de capital din România, care activează și în calitate de Market Maker al ETF-ului.
„ Acest ETF este un instrument extraordinar pentru oricine dorește să investească, oferind un preț competitiv și diversificare în rândul celor mai bune 20 de companii listate în România. De asemenea, acest produs oferă o modalitate simplă și eficientă pentru investitori, în special pentru cei fără experiență sau resurse, de a înțelege mecanismele pieței de capital. Viziunea noastră este să devenim un broker de referință pe piața de capital din România, iar facilitarea accesului la oportunitățile de capital locale reprezintă un pilon cheie în atingerea acestui obiectiv”, a declarat Mihaela Bîciu, CEO Investimental.
Activele curente administrate de InterCapital BET-TRN UCITS ETF au depășit 8 milioane de euro, din momentul în care InterCapital Asset Management a lansat în regiune ETF-ul pe indicele BET-TRN. Investitorii din Croația și Slovenia au acces la performanța companiilor de pe piața românească de capital din mai 2023, respectiv din ianuarie 2024, atunci când InterCapital Asset Management a listat pe piețele respective ETF-ul care urmărește indicele BET-TRN.
InterCapital BET-TRN UCITS ETF este al treilea ETF disponibil investitorilor la Bursa de Valori București, alături de un ETF care are ca referință indicele BET și de un ETF sectorial, care are ca referință indicele BET-NG, dedicat sectorului energie și utilități aferente.