Furnizorul german de piese auto Schaeffler intenționează să elimine 1.300 de locuri de muncă, adică 1,6% din forța sa de muncă la nivel mondial, în condițiile în care sectorul se confruntă cu trecerea de la motoarele cu combustie la vehiculele electrice, scrie Reuters. Schaeffler este prezentă și în România, cu o fabrică de rulmenţi lângă Braşov.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Compania a declarat că trecerea la mașinile electrice duce la o supracapacitate de produse pentru vehiculele cu motoare cu combustie, iar producătorii auto continuă să reducă programele de dezvoltare pentru mașinile cu motoare cu combustie.

„Acest pas este necesar pentru a alinia compania pentru viitor”, a declarat directorul general Klaus Rosenfeld.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Aproximativ trei sferturi din reducerile de personal vor afecta posturile din administrație și funcțiile centrale din cercetare și dezvoltare pentru motoare cu combustie internă, iar restul în producție, a precizat Schaeffler.

Restructurarea va permite economisirea a aproximativ 100 de milioane de euro pe an. Ea va necesita cheltuieli de aproximativ 130 de milioane de euro, din care majoritatea vor fi recunoscute ca provizioane în trimestrul al patrulea, a precizat compania cu sediul în Bavaria.

Acțiunile Schaeffler au urcat cu aproape 10% la aflarea veștii privind reducerea costurilor cu forța de muncă.

Furnizorii auto au avut dificultăți în a suporta costurile mai mari pentru a face componentele lor sustenabile pentru a îndeplini obiectivele de mediu ale constructorilor auto, pe lângă inflația galopantă și prețurile energiei.

Fondată în anul 1946, Schaeffler AG, cu 170 de unităţi de producţie în întreaga lume, este unul dintre cei mai mari furnizori la nivel global de echipamente originale şi automotive, specializat în producţia de componente şi sisteme de înaltă precizie în aplicaţii pentru motoare, transmisie şi şasiu, precum şi soluţii de rulare şi rulmenţi pentru un număr mare de aplicaţii industriale în industriile de inginerie, cea auto şi cea aerospaţială.

În prezent, compania operează în 13 locaţii din cinci state, respectiv Ungaria, Slovacia, România, Rusia şi Republica Cehă.

Schaeffler este prezentă și în România, cu o fabrică de rulmenți lângă Brașov. Anul trecut, grupul a avut afaceri globale de 12,6 miliarde euro. În 2020, Schaeffler România a realizat o cifră de afaceri de peste 2,6 miliarde lei şi un profit net de peste 59,5 milioane lei.