BRD Groupe Societe Generale, a cincea cea mai mare bancă din România după active, înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 764 milioane lei, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2024.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Soldul net al creditelor, inclusiv finanţarea prin leasing, a crescut cu 17,4% în perioada menţionată, marcând o creştere semnificativă a creditării companiilor cu 23,8% şi o evoluţie solidă pe segmentul retail. Volumul de credite nou acordate persoanelor fizice a crescut până la aproape 7 miliarde lei, fiind o creștere de 34,2% faţă de semestrul unu din 2024. Baza de depozite s-a majorat cu 8%.
BRD Asset Management şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţa fondurilor OPCVM, cu o creştere de 42,6% a activelor în administrare (până la 7,3 miliarde lei) şi o cotă de piaţă de 25,11% la finalul lunii iunie 2025.
Rata creditelor neperformante (NPL) a fost de 2,3%, iar gradul de acoperire a creditelor neperformante (NPL coverage) de 72% la finalul lunii iunie 2025.
„În pofida unui context mai dificil şi tensionat în prima jumătate a anului, BRD a continuat să înregistreze o performanţă comercială şi financiară solidă. Volumele comerciale au continuat să crească într-un ritm susţinut pe toate segmentele, soldul net al creditelor, inclusiv finanţarea prin leasing, înregistrând o creştere de +17% faţă de sfârşitul lunii iunie 2024. Creditarea companiilor a fost principalul motor al expansiunii, cu o creştere anuală de +23,8%, în timp ce segmentul retail a menţinut un ritm solid, cu o creştere de +13,7% la finalul lunii iunie 2025. Volumul creditelor nou acordate persoanelor fizice în S1 2025 a ajuns la aproape 7 miliarde lei, în creştere cu +34% faţă de anul anterior, susţinut de o cerere puternică atât pentru creditele de consum, cât şi pentru cele pentru locuinţe, de o valoare medie mai mare a împrumuturilor şi de un număr în creştere de credite acordate”, spune Maria Rousseva, CEO BRD Groupe Societe Generale, citată în comunicat.
Soldul net al creditelor, inclusiv finanţarea prin leasing, a atins 52,2 miliarde lei, marcând o creştere anuală de 17,4% faţă de sfârşitul lunii iunie 2024, susţinută de o activitate de creditare dinamică atât pe segmentul companii, cât şi pe cel de retail.
Potrivit sursei citate, creditarea companiilor s-a remarcat ca principal motor de creştere, cu un avans anual de 23,8%, în timp ce segmentul retail a înregistrat o creştere de 13,7% la finalul lunii iunie 2025.
Volumul creditelor de consum a totalizat 4,1 miliarde lei (+23,4% an/an), în timp ce creditele pentru locuinţe au menţinut un ritm de creştere foarte puternic, 53,2% an/an, ajungând la 2,9 miliarde lei. La finalul lunii iunie 2025, soldul creditelor acordate persoanelor fizice a crescut cu 14,4% an/an, în timp ce contribuţia categoriei small business a fost relativ modestă (+2,5% an/an).
Activitatea de leasing şi-a continuat traiectoria de creştere, cu un sold net al finanţărilor prin leasing în creştere cu 11,1% an/an la finalul lunii iunie 2025.
Venitul net bancar al Grupului BRD a totalizat 2,167 miliarde lei, în creştere cu 10,1% în semestrul 2025, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinut atât de avansul veniturilor din dobânzi, cât şi de cel al altor categorii de venituri.
Veniturile nete din dobânzi, care reprezintă 70,4% din veniturile totale, s-au majorat cu 7% an/an în S1 2025, evoluţie determinată de efectul pozitiv al volumelor, pe fondul creşterii creditelor acordate atât persoanelor fizice, cât şi companiilor, precum şi al unei schimbări favorabile de structură, cu o pondere mai mare a creditelor acordate companiilor în totalul activelor. Veniturile din dobânzi au fost parţial diminuate în perioada analizată de efectul negativ al ratelor dobânzilor, ca urmare a ajustării ofertelor în contextul intensificării concurenţei şi al scăderii IRCC.
Veniturile nete din comisioane au continuat pe un trend de creştere solid, cu un avans de 17,9% an/an, beneficiind de majorarea veniturilor din comisioanele aferente serviciilor, în special pe fondul unei activităţi dinamice în zona cardurilor, a serviciilor de custodie, transferurilor şi creditării, incluzând şi un element de venit excepţional legat de comisioanele din tranzacţii cu carduri.
Costurile cu personalul au crescut cu 7,3% an/an ca urmare a majorării salariilor de bază şi a ajustării altor beneficii (prime de loialitate, vouchere de vacanţă, tichete de masă), într-un context încă inflaţionist şi pe o piaţă a muncii extrem de competitivă, precum şi a compensaţiilor financiare asociate procesului de transformare în curs. Creşterea altor cheltuieli (excluzând taxa pe cifra de afaceri şi contribuţiile cumulate la Fondul de Garantare a Depozitelor şi Fondul de Rezoluţie) a fost determinată în principal de costurile IT&C şi de cele de consultanţă. Taxa de 2% pe cifra de afaceri aferentă perioadei ianuarie – iunie 2025 s-a ridicat la 65,7 milioane lei, comparativ cu 61,8 milioane lei în S1 2024, pe fondul unor venituri mai mari în perioada analizată.
Rezultatul operaţional brut al Grupului BRD a ajuns la 1,068 miliarde lei în S1 2025 (+13,6% an/an), în timp ce raportul cost/venit (C/I) s-a îmbunătăţit la 50,7% în S1 2025, faţă de 52,2% în S1 2024.