Program de 100 milioane de euro pentru fonduri de equity dedicate inovării, lansat de Guvernul României și Fondul European de Investiții

inteligenta artificiala, inovatie Photo: Dreamstime.com © Tascha Rassadornyindee

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a semnat un nou acord de finanțare cu Fondul European de Investiții (FEI) pentru lansarea programului „Innovation Romania”. Cu o finanțare totală de 106,7 milioane euro, programul este susținut prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), din fonduri structurale europene, se arată într-un comunicat de presă.

Eforturile au fost începute în 2012, odată cu primul fond de venture capital finanțat prin Inițiativa JEREMIE. Acestea au continuat prin utilizarea fondurilor structurale din perioada 2014-2020 și ulterior prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Noul program „Innovation Romania”, conceput ca un fond de fonduri, vizează crearea unor instrumente financiare adaptate nevoilor pieței locale și care, până acum, au fost insuficient dezvoltate. Astfel, vor fi lansate trei tipuri de fonduri de equity:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
  • Fondul de transfer de tehnologie – destinat valorificării rezultatelor cercetării și inovării prin parteneriate cu organizațiile de cercetare și dezvoltare;
  • Fondul de coinvestiții cu „business angels” – menit să consolideze comunitatea de investitori privați și să faciliteze implicarea acestora în dezvoltarea antreprenoriatului românesc;
  • Fondul de accelerare a antreprenoriatului – dedicat sprijinirii întreprinderilor aflate la început de drum și stimulării creșterii acestora.

Selecția managerilor de fond va fi realizată de FEI începând cu primul trimestru al anului 2025, printr-un apel public deschis.

Programul va încuraja investițiile în IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie (midcaps), punând accent pe inovare și competitivitate. Proiectele selectate vor trebui să îndeplinească criterii specifice de eligibilitate, aliniate obiectivului specific al FEDR: „Intensificarea creșterii sustenabile, sporirea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă prin investiții productive”.

„Prin semnarea acestui acord, reconfirmăm angajamentul României de a sprijini inovarea, antreprenoriatul și dezvoltarea economică sustenabilă. Programul «Innovation Romania» este o oportunitate importantă de a impulsiona crearea de noi tehnologii și de a susține întreprinderile mici și mijlocii, care sunt motorul economiei noastre. Împreună cu Fondul European de Investiții, ne propunem să dezvoltăm un ecosistem puternic de investiții, care să atragă atât capital local, cât și internațional”, a declarat Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Comentând asupra noii inițiative, doamna Marjut Falkstedt, Chief Executive al FEI, a declarat: „Ne bucurăm să adăugăm un nou capitol colaborării noastre îndelungate cu România, prin lansarea de instrumente financiare care au ca obiectiv sprijinirea inovării în întreprinderi. De peste 10 ani, împreună cu statul român, am susținut investițiile românești prin aproape douăzeci de fonduri de private equity și venture capital. Această nouă inițiativă va contribui în mod concret la crearea de start-up-uri și lansarea de noi tehnologii, încurajând și investițiile efectuate de business angels, sprijinind astfel economia românească și dezvoltarea ecosistemului local de investiții.”

Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF) este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cu o alocare totală de 2,1 miliarde euro, care vine în continuarea eforturilor bugetului de stat și bugetelor locale în sprijinirea implementării strategiei naționale sau regionale de specializare inteligentă prin finanțarea de investiții în specializare inteligentă, digitalizare în administrația publică centrală, educație, cultură și IMM-uri – instrumente Financiare, precum și dezvoltarea de tehnologii strategice pentru Europa – STEP. Programul va sprijini, de asemenea, intervenții care vizează transformarea digitală și furnizarea de servicii îmbunătățite în sectorul cultural. PoCIDIF vizează măsuri la nivel național în Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Dezvoltarea de tehnologii strategice pentru Europa și Digitalizare, inclusiv din sectorul cultural, în baza analizei nevoilor de dezvoltare, a priorităților de finanțare din Acordul de Parteneriat (AP), precum și a documentelor strategice relevante la nivel Uniunii Europene și la nivel național.

Fondul European de Investiții, parte din Grupul Băncii Europene de Investiții, are un rol esențial în îndeplinirea politicilor Uniunii Europene în domenii cheie precum competitivitatea, inovarea, digitalizarea, impactul social, sustenabilitatea și prevenirea schimbărilor climatice. FEI are ca misiune sprijinirea accesului la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Europa. FEI implementează prin intermediari financiari (bănci, fonduri etc.) instrumente de creditare, microfinanțare, capital de risc și garantare. FEI colaborează cu Guvernul României pentru dezvoltarea economiei românești din 2008, când a fost lansată inițiativa JEREMIE, urmată de instrumentele financiare de garantare, creditare și equity din perioada de programare 2014-2020, respectiv de instrumentele de garantare și equity finanțate prin PNRR.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.