Protecția Consumatorilor a amendat cu peste 650.000 de lei lanţul de magazine Selgros

ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu circa 650.000 de lei mai multe magazine ale operatorului economic Selgros Cash&Carry SRL şi a oprit definitiv de la comercializare produse alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 45.000 lei.

Potrivit unui comunicat al ANPC, transmis miercuri Agerpres, controalele au fost efectuate luni, 29 ianuarie, pe întreg lanţul de 23 de magazine din România, aparţinând operatorului economic Selgros Cash&Carry SRL, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.

În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat până în acest moment, verificările aflându-se încă în derulare, următoarele sancţiuni: amenzi contravenţionale în valoare de circa 650.000 lei, 4 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 45.000 lei, oprirea temporară a prestării de servicii pentru agregatele frigorifice din magazinul Selgros Oradea, până la remedierea deficienţelor şi închiderea temporară pentru o perioadă de până la 6 luni a magazinului din municipiul Iaşi.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De asemenea, comisarii ANPC au propus închiderea temporară, pentru o perioadă de 6 până la 12 luni, a magazinului Selgros Băneasa, din Bucureşti şi emiterea deciziei de încetare a practicii comerciale incorecte în 3 magazine.

“Am demarat o nouă acţiune de verificare a marilor reţele comerciale. Vom îndesi controalele şi vom lua măsuri din ce în ce mai ferme, până vom avea pe piaţă aceeaşi calitate a produselor cu cele aflate pe rafturile magazinelor din vestul Europei. Am mai spus: nu suntem consumatori europeni de mâna a doua”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Printre principalele nereguli constatate de comisarii ANPC se numără: comercializarea unor legume şi fructe deteriorate şi care nu respectă indicaţiile de calitate de pe etichetă (diferenţe de calibru), comercializarea unor produse preambalate care nu respectă cantitatea netă înscrisă pe eticheta de produs, neafişarea, în zona gastro, a listei ingredientelor, a valorii lor nutriţionale, a alergenilor, a greutăţii produsului, a faptului că provin din produse congelate, acolo unde este cazul, şi a aditivilor pe care produsele preparate în locaţie le conţin.

Totodată, au mai fost găsite nereguli în ceea ce priveşte nerespectarea regimului de temperatură pentru depozitarea produselor sau pentru produsele finite păstrate la masa caldă, condiţii improprii de lucru în zona de carmangerie, folosirea unor agregate frigorifice cu acumulare de praf, rugină şi alte impurităţi, comercializarea unor produse din carne cu acumulare de lichid in interiorul ambalajului, comercializarea unor produse alimentare cu ambalaj deteriorat şi a unor ouă de consum cu coaja crăpată/spartă, comercializarea produselor din peşte şi a peştelui proaspăt fără a fi acoperite de fulgi de gheaţă precum şi comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită.

Comisari ANPC au mai găsit neconformităţi pe zona de depozitare a unor produse destinate neutralizării, igienizare necorespunzătoare, lipsa unei evidenţe privind producţia de produse de patiserie coapte în unitate, depozitarea unor produse fără elemente de identificare etc..

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: