Organizația Studenților Economiști (OSE), în colaborare cu Facultatea de Științe Economice din Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj organizează în perioada 23-25 aprilie Congresul național, în format online, al Studenților Economiști din România (CNSER 2021), potrivit unui comunicat de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Printre temele ce vor fi discutate la eveniment se numără fluxul de capital transfrontalier, regimul de schimb valutar sau necesitatea adoptării unor politici cu caracter protecționist, subiecte ce au generat dezbateri și controverse la nivel global.

”Studenții economiști sunt de părere că disputele de acest fel sunt necesare și binevenite, întrucât creează un context ideal pentru apariția unor soluții și idei inovative. Așadar, cea de-a șasea ediție a Congresului Național al Studenților Economiști din România (CNSER) își propune să evidențieze perspective noi în legătură cu subiecte de actualitate ale economiei internaționale, plasând accentul asupra vieții economice românești în contextul global”, se arată în comunicatul citat.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Cei 80 de participanți vor proveni de la facultățile cu profil economic ale centrelor universitare din țară. Perioada de aplicare pentru CNSER 2021 se încheie pe 26 martie, iar formularul de aplicare se află deja pe site-ul Congresului. Mai multe detalii puteți găsi pe http://osecluj.ro/cnser/ și pe pagina de Facebook: https://fb.me/e/1mkYs7lDQ. (Foto: UBB Cluj – Sursa: site oficial Universitatea Babes Bolyai)