Protest la producătorul de tehnică militară Carfil din Braşov: Sindicaliştii spun că măsurile fiscale vor duce la blocarea activităţii industriei de apărare

carfil Foto: BNS, Facebook

Peste 400 de angajaţi ai societăţii Carfil din Braşov au întrerupt din nou lucrul, miercuri dimineaţă, pentru a protesta faţă de prevederile Legii 296, ei solicitând că fie lăsaţi să lucreze ore suplimentare şi solicitând ca societatea să poată face angajări, în condiţiile în care are foarte multe comenzi, realtează News.ro. Sindicaliştii reclamă că măsurile fiscale vor duce la blocarea activităţii industriei de apărare.

”Toţi salariaţii, mai exact 470 de angajaţi din cadrul S. CARFIL S.A, au oprit lucrul pentru a protesta împotriva aplicării Legii 269/2023 la această unitate. Legea, aplicată la societăţile comerciale cu capital majoritar/integral de stat, din industria de apărare, conduce la scăderea veniturilor la bugetul de stat. Memorandumul iniţiat de Ministerul Economiei şi aprobat de Guvern, prin care se acordă o scutire societăţilor din industria de apărare de la aplicarea Legii 296/2023, scuteşte doar tichetele de masă şi ajutoarele sociale acordate angajaţilor. Cele două excepţii nu ajută societatea comercială”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Blocului Naţion al Sindical.

Potrivit acestora, în prezent este mai multă nevoie de creşterea numărului de angajaţi, de menţinerea plăţii orelor suplimentare şi de acordarea de bonusuri salariale – având în vedere că numărul de comenzi a crescut semnificativ.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

”Indiferanţa faţă de aceste aspecte va face imposibilă onorarea comenzilor preluate de S. CARFIL S.A. Numărul comenzilor este mai mare, lucru care face ca volumul de muncă să crească şi mai mult, iar angajaţii nu vor mai face ore suplimentare. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în calitatea sa, trebuia să inainteze Guvernului un memorandum care să ajute societatea comercială, nu să solicite măsuri sociale”, a mai transmis BNS.

Salariaţii vor continua protestul până la ora 11:00.

Într-un document citat de News.ro din partea sindicatului CA, reprezentanţii angajaţilor de la Carfil arată că Ministerul Economiei şi nu cel al Muncii şi Protecţiei Sociale a iniţiat Memorandumul prin care societăţile din industria de apărare sunt scutite de la prevederile Legii 296 în ceea ce priveşte tichetele de masă şi ajutoarele sociale.

”Ministerul Economiei, în calitatea lui de gestionar al acţiunilor statului, trebuia să înainteze Guvernului un memorandum care să ajute societatea comercială, nu să solicite măsuri sociale! Rămânem la părerea că miniştrii din guvernul României sau sunt incompetenţi, sau sunt agenţi străini! Cine are interesul ca industria de apărare din Romania să nu producă produse militare, acum, când cererea pe piaţa de armament este atât de mare?”; se arată în documentul dat publicităţii de către sindicalişti.

Protestatarii de la Braşov solicită, totodată, ca societatea Carfil să poată acorda premii, prime, bonusuri si alte drepturi de natura salarială angajaţilor.

Primele informări relatau că dimineață peste 200 dintre salariaţii societăţii Carfil, care activează în industria de apărare, au întrerupt spontan lucrul, miercuri dimineaţă, şi au ieşit în parcarea din faţa sediului societăţii, pentru a cere să fie lăsaţi să muncească ore suplimentare iar societatea să poată face angajări.

”În 16 noiembrie, Guvernul României a fost de acord cu un memorandum prin care să primim tichete de masă şi ajutoare sociale în cazuri de boli grave sau alte astfel de situaţii. Asta este o imbecilitate. Pe noi nu ne interesează ajutoare sociale, noi avem de lucru şi vrem să lucrăm, să facem ore suplimentare, vrem ca societatea să facă angajări. Noi trebuie să avem posibilitatea să angajăm oameni în continuare, numai anul, acesta pentru că avem comenzi, au fost angajaţi o sută de oameni. În plus, trebuie să ni se acorde posibilitatea să facem ore suplimentare în continuare, pentru că până se fac angajări, până învaţă noii angajaţi, durează”, a declarat, miercuri dimineaţă, pentru News.ro, Liderul sindicatului ICA din industria de apărare, Arpad Suba.

Acesta a explicat că, în mod eronat, angajaţii societăţii sunt asimilaţi bugetarilor.

Un protest spontan a avut loc la Carfil Braşov şi în 15 noiembrie, când oamenii au ieşit în stradă având aceleaşi revendicări.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: