PSD anunță că minele de cărbune nu vor fi închise până când nu se pun în funcţiune unităţi de producţie echivalente

carbune Sursă foto: Unsplash

PSD anunţă că va modifica proiectul de ordonanţă de urgenţă privind decarbonificarea sistemului energetic din România, astfel încât nicio unitate de producţie de energie nu va fi închisă până când nu se pun în funcţiune unităţi de producţie echivalente, scrie News.ro.

Parlamentarii social-democraţi au anunțat în urmă cu câteva zile că vor depune un amendament la ordonanţa Ministerului Energiei „pentru menţinerea în funcţiune a capacităţilor pe cărbune până la finalizarea noilor investiţii”.

„Europa mizează pe cărbun! România trebuie să facă la fel! Întâi construim noi capacităţi, apoi le punem în conservare pe cele existente!!! Mă opun categoric închiderii mineritului din Oltenia şi susţin punerea în conservare (exclus închiderea) a capacităţilor pe cărbune doar după ce noile sisteme vor deveni operabile pe piaţa de energie. În contextul actual, generat de criza energetică mondială, amplificată de conflictul din Ucraina, ţări precum Germania, Austria , Polonia şi alte state europene, repornesc grupurile pe cărbune! România este obligată să urmeze acest exemplu”, a transmis Mihai Weber.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

PSD anunţă că în urma intervenţiei experţilor social-democraţi Ministerul Energiei va modifica proiectul de ordonanţă de urgenţă privind decarbonificarea sistemului energetic din România, astfel încât să fie îndeplinite următoarele două criterii: nu se închide nimic fără a se pune ceva în loc.

„Nicio unitate de producţie de energie pe bază de lignit sau huilă nu va fi închisă până când nu se pun în funcţiune unităţi de producţie echivalente pe bază de gaz, energie nucleară sau din surse de energie regenerabilă, ceea se închide nu se desfiinţează, ci intră în conservare. Toate unităţile pe bază de lignit şi huilă care vor fi închise, vor fi conservate şi vor face parte din rezerva de capacitate a sistemului energetic din România, putând fi redeschise în caz de necesitate”, afirmă formaţiunea.

PSD transmite că susţine categoric toate politicile de reducere a poluării şi de tranziţie către o economie decarbonificată, care trebuie să constituie un obiectiv major pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, se mai precizează în comunicat.

În acelaşi timp PSD consideră că, în contextul crizei energetice, România trebuie să utilizeze toate capacităţile de producţie de energie pentru protejarea populaţiei şi a economiei naţionale, la fel cum se întâmplă în multe state europene.

Ministerul Energiei a elaborat un plan prin care România va elimina cărbunele din sistemul energetic național până în anul 2030, măsură la care ne-am angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În prezent, cărbunele reprezintă o sursă importantă de producere a energiei electrice în România, acoperind în medie între 17,35%, în anul 2020 și 19,66%, la nivelul datei de 31 martie 2022, din producţia totală de energie electrică la nivel naţional, potrivit datelor privind „Starea sistemului energetic naţional în timp real”, postate pe site-ul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. – CNTEE Transelectrica S.A.

Principalii producători de energie electrică și termică pe baza de cărbune sunt:

  • Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., principalul producător de energie din România pe bază de lignit indigen, cota sa medie de piață fiind de circa 24%. Până în prezent, Complexul Energetic Oltenia a contribuit semnificativ la asigurarea securității energetice naționale, în principal în momentele extreme de secetă prelungită sau în perioadele de iarnă cu temperaturi scăzute, perioade în care aportul centralelor pe cărbune în structura producției, la nivel național, a crescut până la aproape 35%. Totodată, Complexul Energetic Oltenia asigură agentul termic pentru încălzirea centralizată și apa caldă menajeră a municipiului Craiova, aproximativ 300.000 de locuitori;
  • Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., în insolvență, având ca obiect de activitate producerea, furnizarea şi comercializarea energiei electrice pe bază de huilă, prin Sucursala Electrocentrale Paroşeni, care desfăşoară activităţi cu profil energetic;
  • Societatea CET Govora S.A., care are ca activități producerea și furnizarea de energie electrică pe bază de lignit, producerea, transportul și distribuția de energie termică, precum și exploatarea lignitului la exploatările miniere din jud. Vâlcea – carierele Alunu și Berbești.
  • Societatea Termo-Service Iași, societate subordonată Consiliului Local Iași, din cadrul Primăriei Iași, cu obiect de activitate producerea energiei electrice și producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice. Energia electrică și termică în cogenerare este produsă pe bază de huilă achiziționată din import.

România a renunțat deja, până în prezent, la o parte din producția de energie pe bază de cărbune. Până la data de 31 decembrie 2021 au fost scoși din funcțiune, definitiv și ireversibil, 1.695 MW, respectiv: grupul energetic Turceni 3 cu o putere instalată de 330 MW, grupul energetic Ișalnița 8 cu o putere instalată de 315 MW, ambele aparținând Complexului Energetic Oltenia, precum și cele 5 grupuri energetice de 210 MW ale CTE Mintia – Deva, urmare aprobării date de Adunarea Creditorilor debitorului Societății Complexul Energetic Hunedoara SA.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: