Purtătorul de cuvânt al PNL: “Întoarcerea la o piaţă reglementată este o întoarcere în timp”, care încalcă o serie de reglementări europene și ar aduce o piaţă blocată

energie electrica Sursa foto: ACUE

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că întoarcerea la o piaţă reglementată a energiei este o întoarcere în timp care nu numai că încalcă o serie de reglementări europene sau angajamente asumate prin Tratatul de aderare, dar ne-ar aduce şi o piaţă blocată care pe viitor ne-ar declanşa proceduri de infringement şi blocaj, transmite News.ro.

Purtătorul de cuvânt al PNL a afirmat că pe zona energiei liberalii s-au pronunţat împotriva modificării în sens negativ a Ordonanţei pe energie, şi anume a dublării tarifelor plătite de consumator, aşa cum s-a vehiculat ieri.

”Am spus-o clar şi despicat încă de ieri, există discuţii privind găsirea unor soluţii pentru aspectele perfectibile ale ordonanţei dar în niciun caz nu am putea să stabilim prin această ordonanţă un preţ fix, mai mare decât cel reglementat de 0.68, care ar însemna practic o dublare. Noi ne-am angajat în trecut să trecem de la această piaţă super, ultra reglementată la una liberalizată, care să producă competiţie şi să genereze preţuri mici. Întoarcerea la o piaţă reglementată este o întoarcere în timp care nu numai că încalcă o serie de reglementări europene sau angajamente asumate prin Tratatul de aderare dar ne-ar aduce şi o piaţă blocată care pe viitor ne-ar declanşa proceduri de infringement şi blocaj”, a arătat Ionuţ Stroe.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

El a precizat cp liberalii nu abdică de la principiile pe baza cărora au construit legislaţia existentă, adică plafonare şi compensare.

”Nu este niciun fel de blocaj, din păcate dialogul purtat prin intermediul presei este pe undeva pigmentat de un interes politic pe care unii îl au. Spun asta pentru că în cadrul coaliţei nu s-a discutat în termeni concreţi de aceste lucruri, de asta, până a fi transformate în propuneri oficiale ale social-democraţilor, le-aş eticheta ca fiind idei generale. (..) Aşteptăm o propunere concretă”, a precizat el.

Întrebat dacă reglementarea pieţei energiei reprezintă o linie roşie pentru PNL, Ionuţ Stroe a arătat că ”depinde în ce sens vede PSD această reglementare a pieţei, dacă îşi doreşte o reîntoarcere în trecut la nişte preţuri fixate de stat arbitrar sau dacă îşi doreşte pe o perioadă limitată în timp, un preţ fix, ceea ce se întâmplă şi în momentul de faţă”.

”Suntem deschişi la discuţii, nu avem niciun fel de problemă, ne dorim să facem politică serioasă nu să recurgem la nişte lucruri care ar putea să afecteze iremediabil, pe termen lung, piaţa energiei. Întoarcerea la o piaţă reglementată în termeni absoluţi ar însemna pentru România un blocaj al acestei pieţe”, a explicat liberalul.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Dâmboviţa, despre deciziile din energie aşteptate în cadrul coalţiei, că vrea să fie foarte clar şi că doreşte în continuare o reglementare, dacă nu totală, parţială astfel încât să fie sustenabil atât pentru populaţie cât şi pentru economie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: